De luni, 15 martie, Parcarea Brașovului din municipiul Oradea va fi cu plată

201

Începând de luni, 15 martie, intrarea în parcarea supraetajată de pe str. Brașovului din Oradea se va face pe bază detichet sau abonament de parcare, după o perioadă de mai bine de trei luni de la deschidere, când ea a fost pusă la dispoziția cetățenilor în mod gratuit.

Taxa de parcare va fi identică cu cea de la celelalte parcări supraetajate realizate de municipalitate, cum sunt Parcarea Independenței, Parcarea Tribunalului, Parcarea Rogerius.

Intrarea în parcare se face pe la bariera de acces, tichetul putând fi achiziționat de la cele două automate de plată, iar abonamentul de parcare de la Sala Ghișeelor din Primăria Oradea sau online de pe www.oradea.ro – Ghișeul online.

Prețul unui tichet este de 3 lei/h, 30 lei/zi, iar a unui abonament de parcare de 150 lei/lună sau 1530 lei/1 an.

Reamintim că parcarea de pe strada Brașovului, situată între Spitalul Militar și magazinul Crișul, este prevăzută cu 395 de locuri de parcare, dintre care 4 pentru persoanele cu dizabilități. Construcția are șase niveluri supraterane: 1/2 demisol, parter, trei etaje şi o terasă. La etajul 2, este prevăzut un acces pietonal printr-o pasarelă peste strada Braşovului, care a fost conectată cu magazinul Crişul. 

Intrarea și ieșirea din parcare se fac din strada Brașovului, prin două benzi suplimentare. Accesul pietonal la parcare este dinspre strada Brașovului, prin intermediul a două intrări, ambele dotate cu câte un ascensor având o capacitate de 8 persoane. Funcțional, parcarea este împărțită în 11 sectoare corespunzătoare fiecărui seminivel, unul fiind la demisol, celelalte la parter, etaje și terasă. La parter se află punctul de control și barierele pentru intrare-ieșire.

Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.