CJ Bihor vrea să scumpească tarifele pentru transportatorii comerciali ce utilizează drumurile județene

258

La inceputul saptamanii a fost postat a fost postat în transparență decizională proiectul de hotârâre privind privind modificarea și completarea Anexei nr. 3 la Hotărârea Consiliului Judeţean Bihor nr. 185 din 26.11.2020 privind aprobarea taxelor şi tarifelor locale pentru anul fiscal 2021, care constituie venituri la bugetul local al județului și la bugetul instituțiilor subordonate.

Tarifele actuale nu acoperă daunele provocate pe drumurile județene de acest tip de transporturi de mărfuri. Ideea nu este de a descuraja sectorul, firmele au dreptul de a face transporturi chiar dacă depășesc masa maximă autorizată standard, fiind în limitele masei totale maxime autorizate a vehiculului, însă trebuie să achite un tarif proporțional cu daunele aduse părții carosabile, astfel încât acestea să poată fi remediate”, a explicat Vlad Gaje, consilier în Compartimetul Transport din cadrul Consiliului Județean Bihor.

Până la intrarea în vigoare a modificării grilei de tarife, eliberarea Autorizației Speciale de Transport (AST) se face în continuare în aceleași condiții aplicate până în prezent.

AST este documentul prin care administratorul drumului stabileşte traseul ce urmează a fi parcurs, condiţiile de efectuare a transportului şi tarifele datorate. Consiliile judetene, prin organele de specialitate, eliberează acest document pentru drumurile de interes judeţean. Vehiculul împreună cu încărcătura nu poate depași masa maximă tehnic admisibilă și masele maxime tehnic admise pe axe, asa cum sunt ele înscrise în certificatul/certificatele de înmatriculare sau în cartea de identitate a vehiculului.

Regulamentul poate fi consultat la avizier, la Serviciul financiar – contabil, precum și pe site-ul propriu, www.cjbihor.ro, la secțiunea Informații publice/ Transparență/ Transparență decizională.

Cei interesaţi pot trimite în scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectele de acte normative la adresa de e-mail registratura@cjbihor.ro sau la sediul Consiliului Judeţean Bihor, în termen de 10 (zece) zile de la data publicării acestuia pe site-ul Consiliului Judeţean Bihor.

Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.