AcasăȘtiri BihorBărbat reținut după ce ar fi omorât intenționat un câine cu autoutilitara

Bărbat reținut după ce ar fi omorât intenționat un câine cu autoutilitara

Un bărbat de 49 de ani, din municipiul Carei, a fost reținut de polițiștii bihoreni, fiind cercetat pentru uciderea unui animal cu intenție, fără drept.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, măsura reținerii pentru 24 de ore a fost dispusă în data de 8 mai, în urma activităților investigativ-operative desfășurate de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor și a administrării probatoriului. Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Bihor.

Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că incidentul s-ar fi petrecut în 17 aprilie, în jurul orei 13:25, la ieșirea din Piața Obor, pe strada Ion Luca Caragiale din municipiul Marghita. Anchetatorii susțin că, în timp ce conducea o autoutilitară, bărbatul ar fi accidentat intenționat un câine de rasă comună aflat pe partea carosabilă a unui drum pietruit, provocând moartea animalului.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul și documentarea întregii activități infracționale.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

40,318FaniÎmi place
1,727CititoriConectați-vă
1,044CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,980AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI