Depistat cu operativitate și reținut de polițiștii din Tinca, după ar fi sustras bunuri de 5.000 de lei dintr-o locuință.
Joi, 21 ianuarie, la ora 16.50, polițiștii Postului de Poliție Tinca din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au identificat şi cercetat un tânăr de 18 ani, din comuna Tinca, județul Bihor, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii din Tinca îl bănuiescpe acesta că, în cursul aceleiași zile, ar fi pătruns prin efracție într-un imobil nelocuit din Tinca și ar fi sustras aparatură electrică, scule și alte bunuri, cauzând un prejudicu total de 5.000 de lei, recuperat parțial.
În urma administrării probatoriului în cauză, polițiștii din Tinca l-au reținut pe tânărul de 18 ani, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.
Vineri, 22 ianuarie, acesta va fi prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta, iar procurorul se va adresa Judecătoriei Salonta cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.
Polițiștii Postului de Poliție Tinca continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celui în cauză și pentru recuperarea integrală a prejudiciului.