Joi, 04 august , în jurul orei 12.30, o apelantă a numărului unic 112, sesiza Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor cu privire la faptul că, soţul său, aflat la pescuit din ziua precedentă, fiind surprins de creşterea nivelului brusc al apei, a rămas izolat pe o insuliţă de pe Crişul Repede, în zona străzii Şoseaua Borşului din municipiul Oradea.
Pentru salvarea bărbatului, în vârstă de 58 de ani, la locul indicat au fost mobilizaţi pompierii militari din cadrul Detaşamentului 2 Oradea, care au acţionat cu barca pneumatică cu motor, reuşind, în scurt timp, să-l aducă, în siguranţă, la mal.
Bărbat rămas izolat pe o insuliţă de pe Crişul Repede salvat de pompieri
