2.5 C
Aleşd
miercuri, 4 decembrie 2024
Blue Container Aleșd

Atenție la mijloacele de încălzire! Incendiu la o casă din cauza unei sobe

În după-amiaza zilei de luni, 4 decembrie, trei echipaje de pompieri militari au acționat pentru stingerea unui incendiu produs, cel mai probabil, din cauza unei sobe, la o casă din Rontău, comuna Sânmartin.

Pentru gestionarea evenimentului semnalat de apelantul numărului unic 112, la adresa indicată au fost mobilizate imediat, trei echipaje de stingere din cadrul Gărzii de Pompieri 1 Mai, cu trei autospeciale de lucru cu apă și spumă, respectiv echipajul de pompieri paramedici al Detașamentului 2 Oradea.

Incendiul, care se manifesta într-o încăpere și parțial, la acoperișul locuinței, a fost stins cu operativitate (în aproximativ 15 minute), pompierii reușind să împiedice propagarea flăcărilor la întregul acoperiș și la celelalte camere.

În urma producerii evenimentului, au ars materiale textile, circa 20 metri pătrați din acoperișul casei și s-au degradat aproximativ 25 metri pătrați tavan din plăci gips carton. 

Din fericire, nu au existat persoane rănite. 

Cercetările efectuate la fața locului au indicat drept cauza probabilă a incendiului, o sobă aflată în funcțiune, lăsată nesupravegheată sau supraîncălzită.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” al judeţului Bihor, vă reamintește faptul că, prin respectarea măsurilor de prevenire a incendiilor, puteți evita producerea unor astfel de evenimente nedorite, soldate cu pagube materiale și, mai grav, în unele situații, cu persoane rănite sau chiar cu pierderi de vieți omenești.

Astfel, pentru preîntâmpinarea situațiilor de urgență generate de mijloacele de încălzire, recomandăm cetățenilor respectarea următoarelor reguli și măsuri de apărare împotriva incendiilor :

  • Se interzice folosirea sobelor şi a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizaţii sau nesupravegheate;
  • Nu folosiţi decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;
  • Nu folosiţi soba decât cu uşiţa închisă;
  • Aşezaţi o tăviţă metalică în faţa sobei, în dreptul uşiţei;
  • Nu aşezaţi în apropierea sobei sau pe aceasta, materiale combustibile;
  • Stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;
  • Nu adormiţi niciodată înainte de a vă asigura că focul din sobă este stins;
  • Cenuşa rezultată de la mijloacele de încălzire se evacuează periodic  într-un loc stabilit şi amenajat în acest scop, fără pericol de incendiu şi numai după ce se sting  complet resturile de jar.
 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

36,565FaniÎmi place
1,730CititoriConectați-vă
999CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,700AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI