Amplă acțiune de control desfășurată de Registrul Auto Român în vestul țării

2081

Inspectorii RAR au intensificat săptămâna aceasta controalele desfășurate pe raza județelor Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș și Caraș Severin. Au fost suplimentate echipajele de Control Tehnic în Trafic, astfel încât s-au efectuat zilnic acțiuni cu câte două echipaje în fiecare județ.

În timpul controalelor au fost verificate în trafic 304 autovehicule, iar aproape jumătate dintre acestea (42,76%) prezentau deficiențe majore și/sau periculoase – 33 de autovehicule au fost încadrate în categoria “pericol iminent de accident”, 14,29% prezentau neconformități în ceea ce privește emisiile poluante, iar 9 aveau ITP expirat sau anulat. 

Scopul acestor controale este acela de a înlătura din circulație autovehiculele care, prin deficiențele tehnice pe care le au, pun în pericol siguranța traficului.

Pentru Registrul Auto Român a fost și rămâne o prioritate starea tehnică bună a mașinilor, motiv pentru care vă recomandăm să nu uitați să treceți pe la service de câte ori este necesar și să aveți grijă să păstrați autovehiculul în parametri de siguranță.

Vă reamintim, de asemenea, că puteți redobândi talonul reținut în trafic doar în urma reinspectării tehnice a autovehiculului, activitate prin care se certifică remedierea defecțiunilor constatate cu ocazia controlului. Demersul este posibil doar la reprezențantele Registrului Auto Român din întreaga țară.

Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.