AcasăȘtiri BihorAmendă de 20.000 de lei pentru incendieri de oase rezultate din activitatea...

Amendă de 20.000 de lei pentru incendieri de oase rezultate din activitatea de prelucrare a cărnii

În data de 12.05.2021, comisarii Gărzii de Mediu Bihor au efectuat o inspecţie de mediu la o societate care are ca obiect de activitate: Prelucrarea şi conservarea cărnii, pentru verificarea disconfortului olfactiv produs de arderea resturilor animaliere.

La data inspecţiei au fost identificate urme de incendiere a deşeurilor tehnologice rezultate din activitatea de prelucrare a cărnii, care nu se pretează consumului sau procesării (oase de animale) pe o suprafaţă de circa 5 mp.

„Administratorul societatii declară că nu a avut cunoştiinţă despre incendierea deşeurilor de oase şi nici nu a dispus o asemenea acţiune. Aceste categorii de deşeuri fiind valorificate de altfel de către societate (conform Avizelor de însoţire a mărfii, a Certificatelor sanitar veterinar pentru subproduse de origine animală şi a Documentelor de mişcare pentru pentru subproduse de origine animală), constituind materie primă pentru fabricarea făinii de oase, având diverse întrebuinţări”, transmit comisarii Gărzii de Mediu Bihor.

Ca urmare a acestor neconformităţi au fost stabilite măsuri de interzicere a incendierilor şi de igienizare a amplasamentului până la data de 14.05.2021.

Astfel societatea comercială a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 20.000 lei pentru nerespectarea Legii 211/2011 privind regimul deşeurilor.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

41,123FaniÎmi place
1,721CititoriConectați-vă
1,041CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
2,040AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI