Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare cod galben de ceață pentru județul Bihor, valabilă în această dimineață, luni, 7 octombrie 2025, între ora 7:40 și ora 9:00.
Fenomenul vizează mai multe localități din județ, printre care: Marghita, Săcueni, Valea lui Mihai, Popești, Diosig, Suplacu de Barcău, Tăuteu, Șimian, Sălard, Curtuișeni, Balc, Biharia, Chișlaz, Derna, Sârbi, Abram, Sălacea, Borș, Roșiori, Tarcea, Abrămuț, Cherechiu, Ciuhoi, Cetariu, Buduslău, Tămășeu, Paleu, Spinuș, Boianu Mare și Viișoara.
Potrivit meteorologilor, ceața determină reducerea vizibilității local sub 200 de metri, iar izolat chiar sub 50 de metri, fapt ce poate crea condiții periculoase în trafic.
Șoferii sunt sfătuiți să circule cu prudență, să folosească luminile de ceață și să evite depășirile riscante.






































