Ca urmare a unei sesizări, comisarii Gărzii de Mediu Bihor au efectuat o inspecţie de mediu pe raza localităţii Palota în colaborare cu reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, fiind identificate două locaţii în care se desfăşoară activitatea de colectare a deşeurilor periculoase şi nepericuloase.
La una dintre societăţile comerciale au fost identificate deşeuri de sticlă (provenite din surse de iluminat), depozitate in big bag-uri în cantitate de cca 151 to. Pentru acestea societatea nu deţine Formularele de Încărcare/descărcare deşeuri nepericuloase şi Evidenţa gestiunii deşeurilor, fiind sacţionată cu amendă contravenţională în valoare de 20.000 lei.
La cea de a doua societate au fost identificate depozitări de deşeuri de sticlă mărunţită în canitate de circa 10 mc. Pe platforma betonată a societăţii se constată faptul că au mai fost depozitări, datorită existenţei deşeurilor de sticlă mărunţită împrăştiată pe o suprafaţă mai mare. Se mai constată şi existenţa unei depozitări de deşeuri amestecate (plastice, textile, hârtie) în cantitate de cca 3-4 mc. Pentru desfăşurarea activităţii de colectare a deşeurilor nepericuloase, societatea nu deţine act de reglementare, astfel fiind sancţionată cu o amendă contravenţională în valoare de 60.000 lei conform OUG 195/2005 priviind protecţia mediului, transmit comisarii Gărzii de Mediu Bihor.
Pentru remedierea neconformităţilor identificate au fost stabilite măsuri de igienizare a amplasamentelor şi de intrare în legalitate.



































