În urmă cu puțin timp, un accident rutier s-a produs pe D.N.19/E. Din informațiile primite de către cei de la IPJ, unui bărbat i se aplică manevre de resuscitare.
“Joi, 7 martie, la ora 20.00, Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a fost sesizat prin S.N.U.A.U. 112 că, pe D.N.19/E, la intersecție cu D.N.1/P, la ieșirea din localitatea Fegernic înspre localitatea Sărsig, județul Bihor, în împrejurări care urmează a fi stabilite din cercetări, s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate două autovehicule, respectiv un autoturism și un autotren cu semiremorcă.
În urma impactului, conducătorul autoturismului a suferit diverse leziuni, în prezent efectuându-i-se manevre de resuscitare de către personalul medical, la fața locului”, au transmis reprezentanții IPJ Bihor.
Momentan, pe respectivul tronson de drum, traficul rutier este blocat.
Polițiștii rutieri urmează să efectueze cercetarea la fața locului, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
Update: Din nefericire, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de personalul medical, a fost declarat decesul conducătorului autoturismului (un bărbat de 42 de ani, din municipiul Oradea, județul Bihor) la fața locului.
Bărbatul de doar 42 de ani care a murit joi seara în accidentul de la Fegernic a fost medic ortoped la Marghita.
Spitalul Municipal „Dr Pop Mircea” din Marghita a postat un scurt mesaj prin care anunță decesul medicului ortoped:
“Cu inimile zdrobite de durere şi ochii plini de lacrimi ne luăm rămas bun de la omul, colegul şi prietenul nostru DR. VINDIS LÁSZLÓ, medic primar ortoped”.
Citește pe același subiect: