Peste 6.100 de persoane legitimate și 810 societăți comerciale, mijloace de transport și autoturisme, verificate în ultimele 48 de ore, pentru prevenirea răspândirii şi limitarea infectării cu noul coronavirus, în județul Bihor.
La sfârșit de săptămână, sub autoritatea Instituţiei Prefectului – Judeţul Bihor, poliţiştii bihoreni, alături de reprezentanţi ai unor instituţii de aplicare a legii din judeţul Bihor au continuat acțiunile în sistem integrat, în zonele publice aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, terase, în trafic, precum și în mijloacele de transport, pentru verificarea respectării prevederilor legale și a măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii răspândirii Covid-19 în județul Bihor.
În cadrul acțiunilor desfășurate în perioada 12 – 13 martie a.c., echipele mixte au acționat integrat, au legitimat 6.143 de persoane și au verificat respectarea prevederilor legale dispuse în contextul stării de alertă și a măsurilor sanitare în 237 de societăți comerciale, marketuri, restaurante, terase, unităţi de tip fastfood, hoteluri, pensiuni şi alte spaţii de cazare, piețe, târguri, parcuri și zone de agrement.
De asemenea, în cadrul acțiunilor punctuale, au fost verificate 214 autoturisme, precum și 359 de mijloace de transport,din care 93 de mijloace de transport public în comun.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 297 desancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare totală de 73.250 de lei.
Dintre acestea, 223 de sancțiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare totală de 49.750 de lei, au fost aplicate pentru nepurtarea măștii de protecție, 67 de sancțiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 16.500 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație, 7 sancțiuni, cu amenzi în valoare totală de 7.000 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea,
Acțiunile de verificare vor continua zilnic, la nivelul județului Bihor, pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu Covid-19.
Vă informăm că, începând cu data de 14 martie, a fost prelungită starea de alertă cu încă 30 de zile.
Totodată, a fost modificat intervalul orar în care este restricţionată deplasarea în afara locuinţei, interdicţia fiind valabilă în intervalul orar 22.00 – 05.00.
De asemenea, a fost limitat gradul de ocupare a spaţiilor de cazare din cadrul structurilor de primire turistică dispuse în localităţi/zone în care se practică schiul sau alte sporturi de iarnă, la cel mult 70% din capacitatea maximă a acestora, în județul Bihor pentru spaţiile de cazare din stațiunea Stâna de Vale.
Scopul acțiunilor desfășurate nu este aplicarea de sancţiuni, ci acela de a-i determina pe toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării tuturor normelor sanitare pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19.
Reamintim că cetățenii pot sesiza cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară apelând la linia TelVerde – 0800800165.

































