168 de cazuri noi în județul Bihor. Vezi numărul infectărilor din fiecare localitate

1454
Ambulanța în Aleșd
Foto ©️ AlesdOnline

Conform informațiilor transmise de către DSP Bihor, bilanțul cazurilor active de coronavirus, confirmate la nivelul județului Bihor a ajuns, vineri, la 1.720. În ultimele 24 de ore au fost diagnosticați pozitiv 168 bihoreni, fiind prelucrate 637 de teste.

SITUAȚIE COVID-19 

Număr de teste efectuate în ultimele 24 de ore: 637; 

Cazuri noi în ultimele 24 de ore: 168; 

Cazuri active la zi: 1.720 ; 

Persoane internate ATI la zi: 59 ; 

Total cazuri de la începutul pandemiei: 24.385; 

Total vindecări de la începutul pandemiei: 21.637; 

Total decese de la începutul pandemiei: 1.028 .

Vezi mai jos numărul infectărilor din fiecare localitate:

incidente-cumulate-14-zile-Alerte.MS-26.03.2021

 

CAMPANIA ROVACCINARE 

Persoane vaccinate in ultimele 24 de ore: 1.915;

Total persoane vaccinate cu ambele doze (prima doză și rapel): 26.761;

Total reacții adverse: 37;

Total doze primite în județul Bihor: 84.246;

Total doze administrate în județul Bihor: 82.047;

Total pierderi: 69 doze.

MĂSURI DE ORDINE PUBLICĂ

Sub coordonarea prefectului Dumitru Țiplea în intervalul 25 martie 2021, ora 08:00 – 26 martie 2021, ora 08:00, structurile teritoriale M.A.I. din județul Bihor au acționat în sistem integrat pentru combaterea răspândirii noului coronavirus, dar și pentru descurajarea faptelor de natură contravențională. Obiectivul acțiunilor a fost de a preveni răspândirea virusului SARS-CoV-2, însă acolo unde s-a impus, echipele de control au luat și măsuri de sancționare a încălcării legislației în vigoare.

Echipe mixte de polițiști și jandarmi au verificat 1967 de persoane carantinate și 1181 de persoane izolate la domiciliu. De asemenea, echipele mixte au efectuat verificări cu privire la respectarea măsurilor de protecție individuală și a prevederilor legale în vigoare fiind verificate 138 de societăți comerciale și 68 de mijloace de transport în comun. În urma controalelor au fost aplicate 141 de sancțiuni contravenționale, din care 77 cu avertisment scris și 64 cu amenzi în valoare de 35.800 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19. În aceste misiuni au fost implicați 354 polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, precum și 63 de cadre din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor, din care 28 au acționat în patrule mixte aplicând 19 sancțiuni contravenționale din care 6 cu avertisment scris și 13 cu amenzi în valoare de 5.250 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” Bihor (ISU BH) a efectuat 6 acțiuni de informare a cetățenilor cu privire la măsurile de prevenire a răspândirii infecției cu SARS-CoV-2, în localitățile în care nivelul de infectare cu noul coronavirus este ridicat.

Un echipaj al ISU BH a asigurat acțiunea de transport a echipei mobile de vaccinare împotriva Covid-19.  În vederea verificării modului de respectare a măsurilor de protecție împotriva Covid-19, pompierii militari ai ISU BH au efectuat 3 controale independente. Personalul ISU BH coordonează în permanență suportul operațional și fluxul informațional la nivelul Centrului Județean de Comandă și Coordonare a Intervenției (CJCCI). În misiunile menționate au fost implicate 22 cadre ale ISU „Crișana“.

Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.