134 de polițiști bihoreni au fost avansați în grad de Ziua Poliţiei Române

728
 

Cu ocazia Zilei Poliției Române, care se sărbătorește în fiecare an la 25 martie, odată cu sărbătoarea Bunei Vestiri, 15 poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au fost recompensaţi prin avansarea în gradul profesional următor înainte de îndeplinirea stagiului minim în grad, pentru activitatea desfăşurată şi pentru modul de îndeplinire a acţiunilor.


Dintre aceştia, 3 sunt ofiţeri de poliție, iar 12 sunt agenţi de poliție, toți avansaţi prin dispoziţie a conducerii Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.

De asemenea, alți 119 polițiști bihoreni – 33 de ofițeri și 86 de agenți de poliție – au fost avansați în grad la îndeplinirea stagiului minim în gradul profesional.

Festivitatea de avansare a avut loc joi, 25 martie, în cadrul unei ședințe festive care s-a desfășurat în sistem de videoconferință, în sistem restrâns, adaptat la contextul pandemic, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, polițiștii avansați în grad fiind felicitați de conducerea instituției.

Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.