10 permise reținute și amenzi în valoare de peste 63.000 de lei, pe șoselele județului

15202

180 de participanți la trafic care nu au respectat legislația rutieră, sancționați de polițiștii rutieri.

Marți, 23 februarie, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în rândul comunităţii.

Acţiunile poliţiştilor bihoreni au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză. 

Ca urmare a abaterilor constatate în trafic, au fost aplicate 180de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 63.150 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 10 permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute trei certificate de înmatriculare, au fost constatate șase tamponări și cinci infracțiuni.  

51 de sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 28 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, 11 sancțiuni au fost aplicate pentru folosirea telefonului mobil la volan fără sistemul de tip „mâini libere”, nouă pietoni au fost sancționați pentru traversări neregulamentare, au fost sancționate două depășiri neregulamentare, două sancțiuni au fost aplicate pentru conducere sub influența alcoolului, iar 77 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere. 

Cercetat penal pentru conducere sub influența alcoolului

Marți, 23 februarie, la ora 12.50, pe D.N. 79, în localitatea bihoreană Nojorid, polițiștii Secţiei nr.5 de Poliție Rurală Oradea – Post Poliție Nojorid au depistat în trafic un bărbat de 64 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

Conducătorului autoturismului i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și în cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.

La volan, fără permis

De asemenea, marți, la ora 14.15, în localitatea bihoreană Sârbi a fost depistată în trafic o localnică de 25 de ani, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. 

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Secției nr.3 de Poliție Rurală Biharia.

Cercetat penal pentru refuz de recoltare a probelor biologice

Miercuri, la ora 00.20, pe strada Uzinelor din municipiul Oradea, polițiștii de ordine publică orădeni au depistat în trafic un bărbat de 35 de ani, din comuna Borod, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism. 

La solicitarea legală a polițiștilor, acesta a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Rutier Oradea din cadrul Poliției Municipiului Oradea.

Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.