Zoltan Hegeduș: m-am săturat de felul în care este condus orașul nostru

535
Zoltan Hegeduș
Zoltan Hegeduș
 

Numele meu este Zoltan Hegeduș și candidez la Consiliul Local Aleșd din partea Alianței USR PLUS. Am decis să fac pasul spre politică și să mă alătur echipei conduse de Sebastian Bradea pentru Aleșd pentru că m-am săturat de felul în care este condus orașul nostru. De profesie inginer, am experiență de management atât în România, cât și în Canada și Elveția. La noi în Aleșd oportunitățile de muncă pentru tineri și nu numai sunt spre zero. Dezvoltarea orașului e doar pe hârtie și în proiecte fantastice care apar o dată la patru ani.

 

Suntem siguri că mentalitatea noastră de oameni noi, care nu au mai făcut politică, cu experienta în mediul privat, reprezintă un avantaj și datorită acestor lucruri vom reda oamenilor posibilitatea de a crește și munci în orașul acesta.

Propun și susțin construcția unui incubator de afaceri. Acesta este un spațiu de birouri pus la dispoziția debutanților în antreprenoriat, scutit de chirie pe o perioada determinată și cu facilități gratuite incluse. Cu ce ne ajuta pe noi toți un astfel de spațiu? În primul rând sprijinim inițiativa privată și incurajam inovația și dezvoltarea economiei locale. Sunt mulți tineri care au plecat din Aleșd pentru că nu au găsit nici o oportunitate pentru a-și începe propria afacere aici.

Susținem finanțarea liceelor și școlilor din oraș pentru dotarea laboratoarelor și sălilor de clasă cu tehnologie modernă pentru a oferi șansa tinerilor de a învăța meserii de viitor, programare, robotică, marketing. Tinerii noștri au nevoie de șansa de a-și deschide propria afacere în Aleșd și totodată prin diversificarea economiei locale, pană acum dependentă de industria ușoară, crestem și gama ofertelor de angajare pentru ei.

De data aceasta schimbarea depinde de noi, de votul nostru. Dacă ne dorim un oraș ca și afară avem nevoie de o administrație ca și afara.

Duminică votați candidații Alianței USR PLUS la Consiliul Local și la Primărie.

 
 
Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.