Holcim România oferă absolvenților de licee cu profil tehnic sau real oportunitatea de a se specializa gratuit în industria cimentului prin intermediul Școlii Tehnice Holcim din Aleșd, județul Bihor. Programul educațional, cu o durată de doi ani, va începe în septembrie 2025 și este dedicat formării celei de-a treia generații de tehnicieni. Holcim își propune să selecteze 20 de tineri entuziaști care vor avea șansa de a se alătura echipei companiei.
Beneficii oferite participanților
Holcim România sprijină integral participanții, punând la dispoziție: pregătire teoretică și practică de înaltă calitate, burse de merit, cazare, mese și transport, materiale de studiu și echipamente individuale de protecție.
Îmbinarea teoriei cu practica
Programul educațional oferă o combinație echilibrată între studii teoretice și pregătire practică:
Cursurile teoretice, susținute de profesorii Colegiului Tehnic „Alexandru Roman” din Aleșd, acoperă discipline precum matematică, fizică, chimie, limba engleză, desen tehnic și informatică. Pregătirea practică, desfășurată în locațiile Holcim și Somaco, sub coordonarea specialiștilor, include subiecte precum: tehnologia fabricării cimentului, mentenanță mecanică, preventivă și electrică, controlul calității, tehnologia prefabricatelor, securitatea și sănătatea la locul de muncă, protecția mediului.

Oportunitate de carieră în industria construcțiilor
Absolvenții programului vor primi o diplomă de Tehnician în industria cimentului, acreditată de Ministerul Educației și Ministerul Muncii, și vor avea oportunitatea de a se angaja în una dintre locațiile Holcim sau Somaco din România. „Prin intermediul Școlii Tehnice, dorim să atragem tineri pasionați de industria construcțiilor, contribuind astfel la formarea profesioniștilor de mâine. Suntem mândri să continuăm investiția în viitorul acestei industrii și în dezvoltarea comunităților locale”, a declarat Claudiu Iorga, directorul fabricii Holcim Aleșd.
Cum să aplici?
Pentru a se înscrie, candidații trebuie să pregătească un dosar care să includă: scrisoare de motivație, copii ale cărții de identitate, certificatului de naștere și certificatului de căsătorie (dacă este cazul), diploma de bacalaureat sau certificatul de absolvire, foaia matricolă, adeverința medicală.
Procesul de selecție constă în examen scris din matematică, fizică, chimie, evaluare psihologică și un interviu cu un specialist Holcim.

Detalii suplimentare și înscriere
Programul își va deschide porțile în septembrie 2025. Cei interesați pot găsi informații suplimentare pe site-ul oficial www.holcim.ro, în secțiunea Cariere, sau pot contacta echipa Holcim prin telefon sau WhatsApp la numărul 0758 016 284.
Holcim România continuă să investească în educație, oferind tinerilor o cale sigură către o carieră promițătoare în industria construcțiilor.

Despre Grupul Holcim
În calitate de lider global în furnizarea de soluții de construcții, compania contribuie la dezvoltarea unui mediu construit mai verde și mai inteligent, îmbunătățind nivelul de trai al oamenilor din întreaga lume.
Holcim este prezent în 70 de țări la nivel mondial, reunind mai multe segmente de business, printre care: ciment, agregate, BCA, prefabricate, servicii de mediu.
Grupul de companii Holcim România activează în zona producției de materiale de construcții performante, având ca principal obiectiv tranziția către o afacere complet sustenabilă, prin dezvoltarea unor produse cu amprentă de carbon cât mai redusă și printr-o preocupare constantă pentru protecția mediului. Toate proiectele companiei lucrează în sinergie pentru consumul responsabil de resurse naturale, utilizarea de tehnologii eficiente energetic, reducerea emisiilor, scăderea impactului din transport prin optimizarea traseelor de distribuție și prioritizarea mijloacelor cu consum redus de combustibil.
Specialiștii Holcim dezvoltă materiale pentru viitor bazându-se pe inovație și digitalizare, având ca principali vectori responsabilitatea socială și față de mediu, pentru comunități mai sustenabile, într-o economie circulară. În total, Grupul Holcim România are aproximativ 2000 de angajați.