Mihai Florea (USR PLUS) – Medic ATI în Oradea luptă pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate, candidând pentru Senatul României

447
Mihai Florea
Mihai Florea

Mihai George Florea are 37 de ani, e medic primar în cadrul Spitalului Clinic Municipal „Gavril Curteanu” din Oradea iar ultimele 6 luni le-a petrecut în linia întâi, pe secția de terapie intensivă, tratând bolnavi cu forme grave de Covid-19. Absolvent al Universității de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș” din Timișoara și medic rezident mai apoi în Cluj Napoca, Mihai Florea a revenit în Oradea pentru a pune umărul la revitalizarea sistemului local de sănătate. Aici a înțeles mai departe că, pentru a contribui cu adevărat la schimbare, e nevoie de o altfel de implicare:

„Anul acesta am înțeles cel mai bine, forțat de această conjunctură nefericită în care ne aflăm cu toții, că atât lupta mea și a colegilor cât și cea a pacienților noștri a devenit una contra-cronometru. E o perioadă complicată pentru întreaga comunitate și chiar dacă fiecare cadru medical depune toate eforturile pentru a reuși să ajute cât mai multe persoane aflate în dificultate, e clar că puterea unui medic e limitată și că schimbările reale se pot produce exclusiv prin proiecte menite să ajute la îmbunătățirea întregului sistem, de vreme ce prevenția și implicit viziunea înseamnă de multe ori cel puțin la fel de mult precum tratarea. Iar pentru ca acest lucru să se întâmple, pasul, fie el și temporar, în politică, e necesar.”

Întrebat despre proiectele pe care le-ar propune în cazul în care candidatura sa ar fi una încununată cu succes, Mihai Florea nu ezită:

„Proiecte precum sistemul de sănătate deschis concurenței ar trebui să intre în dezbatere, pe ordinea de zi, cât mai rapid. Acum mai mult ca niciodată. Un sistem care nu doar că nu se mai opune ci chiar sprijină apariția de noi furnizori de servicii medicale reprezintă viitorul și ar putea reprezenta, cu puțin noroc, chiar și prezentul, căci e clar că nevoia e uriașă acum. Un sistem de finanțare și co-finanțare „per serviciu” reprezintă de asemenea un punct de mare importanță în programul meu de campanie, asemeni programelor în completarea tratamentelor, care ar urma să includă și recuperarea post-traumatică dar și, firește, construirea, finalmente, cu ajutorul fondurilor europene, a spitalelor regionale, o promisiune neonorată a ultimilor ani cu consecințe cât se poate de grave astăzi. Nu în ultimul rând, mi-aș apleca atenția asupra pacientului, poziționat în centrul întregului sistem de sănătate, acesta urmând a avea șansa de a alege și de a evalua permanent serviciile medicale, serviciile de asigurări medicale, precum și serviciile cadrelor medicale și a actului medical în sine”.

Mihai Florea candidează la Alegerile Parlamentare din partea Alianței USR PLUS, deschizând lista pentru Senatul României.

Acest material a fost comandat de Partidul Uniunea Salvaţi România (parte a alianţei electorale “Alianţa USR PLUS”). Cod unic de identificare: 11200021

Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.