La sfarsitul saptamanii trecute comuna Legrad din Croatia a gazduit editia a XII. a Picnicului European. România a fost reprezentată de comunele bihorene Vadu Crisului si Aușeu si de comuna Culciu din Satu Mare.
Uniunea Europeană s-a definit şi se defineşte şi în prezent printr-un mozaic lingvistic, de culturi, religii şi tradiţii care formează o comunitate diversă de cetăţeni europeni, dar uniţi în jurul unor valori fundamentale comune. Această bogăţie culturală este esenţială pentru pacea, securitatea şi stabilitatea Europei, iar toleranţa, respectul reciproc şi cooperarea au stat la baza actualei construcţii europene. Aceasta se reflectă în actuala deviză a Uniunii Europene: „Uniţi în diversitate“, care a fost folosită pentru prima dată în anul 2000 şi care arată, potrivit Comisiei Europene, faptul că „(…) europenii s-au unit pentru a promova pacea şi prosperitatea, acceptând totodată să-şi deschidă spiritul către culturile, tradiţiile şi limbile atât de diverse ale continentului nostru.
„Conştientă de patrimoniul său spiritual şi moral, Uniunea Europeană se bazează pe valorile individuale şi universale ale demnitătii umane, ale libertătii şi ale solidaritătii; are la bază principiul democratiei şi principiul statului de drept. Pune persoana în centrul actiunii sale, instituind cetătenia Uniunii şi creând un spatiu al libertătii, securitătii şi justitiei. Uniunea contribuie la apărarea şi dezvoltarea acestor valori comune în respectul diversitătii culturilor şi al traditiei popoarelor Europei, ca şi al identitătii nationale a statelor membre şi al organizării puterilor publice ale acestora la nivel national, regional şi local“, scrie in Carta drepurilor fundamentale a Uniunii Europene. Pornind de la aceste premise Uniunea finanteaza anual programe pentru cetatenii sai. Astfel de program este si Picnicul European care , dupa o pauza de un an, in 2021 a ajuns la editia a XII.
În perioada 6-8 august 2021, în Comuna Legrad – o comună în cantonul Koprivnica-Križevci, Croația, având o populație de 2.241 de locuitori a avut loc evenimentul care purta denumirea de “Cum sa devina Europa mai puternica?”, în cadrul căruia România a fost reprezentată de comunele Vadu Crisului si Aușeu in frunte cu cei doi primari, Dorel Cosma și Mitică Lazăr. Delegați din 13 țări si 26 de localitati s-au intalnit la sfarsitul saptamanii trecute in comuna din Croatia si au dezbătut teme precum multiculturalitatea sau democratia în cadrul Uniunii Europene. De asemenea, au fost stabilite parteneriate intre aceste comunități în vederea unor proiecte viitoare comune.
Evenimentul de la Legrad a avut trei componente: una culturala, in care dupa defilarea delegatiilor si deschidere oficiala formatiile artistice din localitatile participante au prezenta cate un program, sambata o zi dedicata gastronomiei, prin organizarea unui concurs de gatit international si conferinte dedicate prezentarilor si dezbaterilor pe teme cu care se confrunta comunitatile din Europa. Desigur gazdele sambata dimineata au invitat cei aproape 200 de participanti la un rafting pe raul Drava, apoi a urmat concursul gastronomic in parcul din central localitatii.
Competiția culinară a fost una interesanta, România fiind reprezentată cu mare succes de membrii delegatiilor din Vadu Crisului si Auseu- master chef-ul a fost Dorel Cosma, primarul din Vadu Crisului obtinand locul I.




































