AcasăȘtiri LocaleVadu CrișuluiCINCI CONFESIUNI RELIGIOASE UNITE PRIN CREDINȚĂ

CINCI CONFESIUNI RELIGIOASE UNITE PRIN CREDINȚĂ

Evenimentul civico – religios desfășurat în comuna Vadu Crișului în prima zi de Crăciun, aflat la cea de-a 22 – a ediție, este unic în România, fiind un exemplu de conviețuire religioasă și etnică. Inițiat de Dorel Cosma, primar al comunei în anul 1996, evenimentul are conotații deosebite, în privința bunei conviețuiri între cetățenii aparținând unor etnii și culte religioase.

Meritul deosebit al primarului rezidă și din faptul că prin acest eveniment s-a format o comunitate omogenă în care respectul reciproc, colaborarea și buna înțelegere sunt elemente care concură la efortul comun pentru prosperitatea comunei și a cetățenilor ei. Din păcate doar autorul prezentelor rânduri, reprezentant al mass – mediei participă de 10 ani la acest moment emoționant, pe care îl popularizează. Întrucât evenimentul se desfășoară în prima zi de Crăciun toți reprezentanții presei beneficiari a zilelor libere își petrec aceste zile în familie , deplasarea la activități în deplasare ar fi incomode. Ori cum evenimentul nu se organizează în scop festivist și publicitar, ci se desfășoară în scopul menținerii coeziunii comunității. Cea de-a 22-a întâlniri a reprezentanților celor 5 confesiuni religioase a beneficiat și de un timp favorabil, ceea ce dovedește dragostea lui Dumnezeu pentru toți credincioșii săi, dăruindu-le un cadru necesar unei asemenea întâlniri. La ora 12,15 în centru comunei, în fața primăriei, grupuri reprezentative ale celor cinci biserici, și-au luat locul de mult stabilit , așteptând cuvântul primarului pentru a marca evenimentul. A început mini concertul de colinde, biserica ortodoxă, cu corul său „Buna vestire” dirijat de prof. Adrian Bradea, după care au colindat în limba maghiară grupul cultului reformat. Au urmat bisericile penticostală și greco – catolică, după care nu întâmplător au încheiat concertul fanfara și corul bisericii baptiste, care a cântat și înainte de întâlnirea oficială. Ca de fiecare dată, unitatea credinței s-a manifestat prin corurile reunite care au cântat „O ce veste minunată”. Dorel Cosma, primarul comunei, a mulțumit tuturor pentru frumoasele colinde și le-a urat Sărbători fericite, cu sănătate și bucurii.

A urmat împărțirea darurilor , oferite de primărie pentru toți participanții la eveniment. Au fost pregătite 400 de pachete în valoare totală de cca. 8. 000 lei, cu dulciuri și fructe. Și celelalte sate componente au primit pachete. La aceste cadouri se adaugă și cel primite prin biserici.

Nicu Răcuciu

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

40,395FaniÎmi place
1,723CititoriConectați-vă
1,042CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,990AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI