Ca în fiecare an, în ultima duminică din luna august, Biserica creștină Baptistă din Vadu Crișului organizează „Sărbătoarea trompetelor”. Această manifestare se constituie într-o tradiție care reunește în fiecare an fanfare ale bisericilor baptiste din județ sau din județe învecinate. Scopul festivalului nu este concurențial, ci doar de al lăuda pe Dumnezeu, prin cântec de fanfară, așa cum se precizează în Cartea Psalmilor.
În acest an au răspuns invitației fanfarele din Arad, Gurahonț și Tulca, care împreună cu cea din Vadu Crișului au ținut un miniconcert al fanfarelor reunite în centrul comunei și o rugăciune înălțătoare în biserică. După o oră de „răsfăț” muzical, realizat de cei peste 120 de instrumentiști, care deși au cântat împreună pentru prima dată, au cântat „dumnezeiește”. Explicația este dată de pregătirea permanentă, minuțioasă și de specialitate a fanfarelor , acordată de fiecare biserică.
Această pregătire dă calitate muzicii interpretate. Legat de acest aspect predicatorul bisericii baptiste din Tulca, a afirmat că nu contează numărul instrumentelor, ci calitatea muzicii pe care o exprimă. A făcut o trimitere la Biblie, povestind o întâmplare. Saul îl cheamă pe David să-i cânte. Acesta a cântat instrumental și a fost lăudat pentru calitatea muzicii interpretate, care au alungat demonii și au atras îngerii.
Am remarcat numărul mare de tineri și copii în componența fanfarelor ce dovedește grija bisericilor pentru atragerea și educarea muzicală a acestora și perpetuarea credinței baptiste. Cultul baptist având o pondere importantă între religiile neoprotestante din România se bucură de aprecieri și din partea Președintelui Klaus Iohanis. Cu ocazia celui de al 36 – l-ea Congres al cultului Creștin Baptist desfășurat la Oradea, a afirmat: „Cultul Creștin Baptist are o prezență activă în țara noastră și apreciez contribuția dumneavoastră la dezvoltarea societății în ansamblul ei”. La ora 10, după concertul din centrul comunei, apreciat de mulți privitori, s-a intrat în biserică, unde după un program stabilit s-a desfășurat activitatea religioasă., moderată de pastorii: Florian Pop conducătorul Bisericii Baptiste din Vadu Crișului și pastorul Romică Iuga de la Biserica„Speranța” din Arad. Au alternat momentele de rugăciune cu alocuțiuni din partea reprezentanților bisericilor prezente cu fanfare, urmate de cântece a fiecărei fanfare și a fanfarelor reunite. Au prezentat bisericile și fanfarele: pastorul Romică iuga din Arad și Ioan Românul din Gurahonț. Și-au arătat măiestria și profesionalismul dirijorii: Țurcaș Petrică din Arad, Ghiță Ruscuț și Gheorghe Moț din Gurahonț, Cotrău din Tulca, Șomu Valentin, Lele Iulian și Unguraș Marcus din Vadu Crișului. Au mai dirijat fanfarele reunite , fără a avea formații prezente, Pop Ioan din Cihei și Popa Aurel din Peștiș.
Au onorat slujba de rugăciune Dorel Cosma primarul comunei, care în alocuțiunea sa a felicitat Biserica Baptistă din comună pentru prezența activă și contribuția sa la dezvoltarea economică și social culturală a comunei și punerea în valoare a identității etnice și religioase a cultului baptist. Un cuvânt de felicitare a fost adresat și de Hașaș Ioan, din partea Bisericii Reformate, afirmând că sunt frați într-u credință, se respectă și acționează împreună pentru progresul și binele comunității.



































