Un accident rutier s-a produs duminică, 15 martie, în jurul orei 12:56, pe DN1, între localitățile Groși și Tinăud, în județul Bihor.
Potrivit datelor transmise de IPJ Bihor, polițiștii Compartimentului Rutier Aleșd au fost sesizați printr-un apel la 112 cu privire la producerea accidentului. Din primele investigații efectuate la fața locului, în evenimentul rutier au fost implicate un autoturism și o motocicletă.
În urma impactului, persoanei care conducea motocicleta i se efectuează manevre de resuscitare la fața locului de către echipajele medicale.
Traficul rutier este blocat pe porțiunea de drum unde s-a produs accidentul. Pentru autovehiculele ușoare, circulația este deviată pe drumul județean 108I, pe ruta Aleșd – Aștileu – Vadu Crișului – Topa de Criș, fiind dirijată de polițiștii rutieri.
Polițiștii urmează să efectueze cercetarea la fața locului pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului.
Update: Din nefericire, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de personalul medical, a fost declarat decesul persoanei, la fața locului.
Update: Din primele verificări a rezultat că un bărbat de 54 de ani, din comuna Aușeu, conducea un autoturism pe DN1, prin localitatea Groși, pe direcția Oradea – Cluj. La un moment dat, acesta ar fi intenționat să vireze la stânga pentru a intra pe un drum adiacent, însă nu s-ar fi asigurat corespunzător din spate înainte de efectuarea manevrei.
În acel moment, autoturismul ar fi acroșat cu partea laterală stânga-față o motocicletă condusă, în aceeași direcție de deplasare, de un tânăr de 19 ani din comuna Biharia, care se afla în depășirea mai multor autovehicule.
În urma impactului, motociclistul a fost proiectat într-un stâlp de electricitate, apoi într-un șanț aflat pe partea stângă a sensului său de mers. Tânărul a suferit leziuni grave și, din păcate, a fost declarat decedat la fața locului.
Polițiștii au stabilit totodată că tânărul de 19 ani nu deținea permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte motocicleta pe care o conducea.
Șoferul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest și cu cel pentru depistarea consumului de droguri, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.
În cauză a fost deschis un dosar penal, iar polițiștii Compartimentului Rutier Aleșd continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd, pentru a stabili cu exactitate toate cauzele și împrejurările producerii accidentului.





































