19.1 C
Aleşd
miercuri, 17 septembrie 2025
Blue Container Aleșd

Incendiu de amploare în Șinteu – intervenție masivă a pompierilor din Bihor și Sălaj

Un incendiu de proporții a izbucnit în această dimineață, în localitatea Șinteu, la o clădire aparținând unei societăți comerciale, mobilizând zeci de pompieri și mai multe autospeciale din județele Bihor și Sălaj.

Potrivit locotenent-colonel Camelia Roșca, purtător de cuvânt al ISU Bihor, apelul care sesiza producerea incendiului a fost primit în dispeceratul unității în jurul orei 09:45. La fața locului au fost mobilizate inițial patru echipaje din cadrul Stației de Pompieri Aleșd, cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

„Ajunse la locul evenimentului, forțele de intervenție au constatat că ardea generalizat și deosebit de violent o clădire de circa 400 mp, în care erau amenajate 14 camere (7 la parter și 7 la etaj) și care adăpostea, la parter, o hală de depozitare și prelucrare a materialului lemnos”, a precizat lt. col. Camelia Roșca.

Având în vedere amploarea incendiului și cantitatea mare de materiale combustibile – peste 200 de metri cubi de lemn –, forțele de intervenție au fost suplimentate cu echipaje din Oradea și din cadrul ISU Sălaj.

„Pompierii au localizat incendiul în aproximativ 20 de minute, împiedicând propagarea flăcărilor la o altă clădire din apropiere. Acțiunea de stingere a fost însă îngreunată de temperaturile înalte și degajările masive de fum și gaze”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bihor.

Intervenția a continuat până în jurul orei 12:40. Echipajele de pompieri au reușit să salveze aproximativ 140 de metri cubi de material lemnos, o clădire aflată în proximitate, trei tractoare și o construcție în care erau depozitați circa 500 de baloți de fân.

Misiunea, condusă în teren de prim-adjunctul ISU Bihor, colonel Csilik Alexandru, este în desfășurare, pompierii acționând în continuare pentru înlăturarea efectelor negative ale incendiului.

Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.

Vom reveni cu informații…

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

37,503FaniÎmi place
1,749CititoriConectați-vă
1,025CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,890AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI