Un autoturism şi un autocamion s-au izbit pe DN1, în urma cu puțin timp, în localitatea Tileagd. În urma impactului, un bărbat în vârstă de 72 de ani, șoferul mașinii, a murit.
“Joi, 25 ianuarie, la ora 14.37, Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a fost sesizat prin S.N.U.A.U. 112 că, pe D.N.1, în localitatea Tileagd, județul Bihor, în împrejurări care urmează a fi stabilite din cercetări, s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate un autoturism și un autocamion”, a precizat pentru AlesdOnline, Alin Laza, ofițer de presă în cadrul IPJ Bihor.
În urma accidentului rutier, conducătorul autoturismului a suferit leziuni, în prezent efectuându-i-se manevre de resuscitare de către personalul medical aflat la fața locului, a mai spus Laza.
Momentan, pe respectivul tronson de drum, traficul se desfășoară alternativ, pe un sens, dirijat de polițiștii rutieri.
Polițiștii rutieri urmează să efectueze cercetarea la fața locului, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
Update: Din nefericire, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de personalul medical, a fost declarat decesul conducătorului autoturismului (un bărbat de 72 de ani, din comuna Tileagd, județul Bihor) la fața locului.

































