AcasăȘtiri BihorDirectorul Colegiului Economic Partenie Cosma din Oradea, sancționat cu 15 % din...

Directorul Colegiului Economic Partenie Cosma din Oradea, sancționat cu 15 % din salariu pe 6 luni

Inspectoratul Școlar Județean Bihor a anunțat, vineri, că a decis să-l sancționeze pe directorul Colegiului Economic Partenie Cosma din Oradea, Daniel Negrean.

„În ceea privește aspectele de la Colegiul Economic ”Partenie Cosma” Oradea apărute în mass media, vă informăm că a fost finalizat raportul constatator al comisiei de cercetare disciplinară constituită la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Bihor. Aceasta a constatat ”încălcarea parțială prin implicare indirectă în strângerea și/ sau gestionarea fondurilor, a articolului 170, alin. 3 din OME nr. 4183/2022”.

În baza acestui raport, Consiliul de administrație al Inspectoratului Școlar Județean Bihor a stabilit sancțiunea ”diminuarea salariului de bază, cumulat, când este cazul, cu indemnizația de conducere, cu 15% pe o perioadă de 6 luni”, chiar dacă propunerea Consiliului de administrație al Colegiului Economic ”Partenie Cosma” Oradea a fost de nesancționare a directorului colegiului.

Sancțiunea stabilită poate fi contestată la Colegiul Central de disciplină al Ministerului Educației sau la Tribunalul Bihor”, transmit reprezentanții IȘJ Bihor.

Directorul Colegiului Economic „Partenie Cosma” a fost anchetat de Inspectoratul Școlar Județean Bihor pentru că a cerut bani de la elevi pentru a organiza un party. Pentru că o parte dintre copii și părinți s-au împotrivit, Negrean a încercat să-i convingă amenințând că nu le va elibera diplomele la timp.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

41,155FaniÎmi place
1,723CititoriConectați-vă
1,042CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
2,040AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI