Un cutremur cu magnitudinea de 5,3 a avut loc în urmă cu câteva minute. Cutremurul s-a simțit în multe zone din orașul Aleșd.
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP) a transmis că seismul s-a manifestat la ora 20:26:52 în Arad (Banat), iar magnitudinea acestuia a fost de 5,3, la adâncimea de 15 kilometri.
Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 11km SE de Arad, 42km N de Timisoara, 68km S de Bekescsaba, 96km N de Resita, 99km E de Szeged.
Potrivit IGSU, până la acest moment nu au fost primite apeluri prin intermediul 112 și nici nu au fost semnalate pagube materiale sau victime. Echipaje operative din județele unde seismul a fost resimțit vor fi trimise în teren pentru efectuarea misiunilor de recunoaștere.
Seismul a fost resimțit la Cluj, Arad, Oradea și în Croația, Ungaria și Serbia.
Update: Departamentul pentru Situații de Urgență a transmis că, până la acest moment, la Arad sunt două solicitări pentru degajarea unor elemente de construcție de pe clădiri și nu au fost raportate probleme deosebite.
UPDATE 2: Cutremurul de marti seara a avut prima replica la ora 21.04 cand s-a inregistrat o noua miscare a pamantului de doar 3.2 grade.
Update 3: În dispeceratul ISU BH nu au fost primite apeluri prin Sistemul Unic 112, care să sesizeze eventuale efecte ale seismului în județul nostru.
Update 4: ISU Arad anunță că până la ora 21:15 au fost 9 apeluri prin 112 privind desprinderea unor elemente de construcție (coș de fum, bucăți de fațadă) în județul Arad.
Vibrațiile au fost resimțite intens în municipiul reședință de județ, unde oamenii au văzut cum se mișcă mobila și lustrele, scrie specialarad.ro.
Sursa citată publică și imagini ce arată că mai multe case au rămas fără o parte din țiglele de pe acoperiș și de pe mai multe clădiri au căzut bucăți de cărămizi sau tencuială.

Știre în curs de actualizare …
































