Teatrul Regina Maria are bucuria de a vă invita la premiera spectacolului „Moștenirea norocului”

76
Spectacolul va avea premiera vineri, 15 ianuarie, în Sala Mare a Teatrului Regina Maria.

O nouă premieră a Teatrului Regina Maria! Este vorba de spectacolul „Moştenirea norocului” de Thanasis Papathanasiou şi Mihalis Reppas.

O comedie în care hazul te captivează total, dar demască un fond cu adevărat tragic. O familie este dezbinată de rivalitate și interese. În ea se furișează o infirmieră bulgară, ce pare, la prima vedere, sfioasă. Însă, se dovedește a fi un membru important al familiei, cu pretenții mult prea mari…

Doi frați revin în casa părintească pentru a-i fi tatălui lor alături pe patul de suferință. Sub presiunea probabilității morții acestuia, ies la suprafață adevăruri și interese care până atunci nu au fost rostite. De aici pornește un tăvălug de situații care scapă de sub control. Relația dintre frați devine și mai tensionată decât era, soțiile acestora își demască fățiș antipatiile, vecina este mult prea implicată în problemele familiei, iar surpriza cea mai mare și declanșatoare devine… infirmiera bulgară pe care au angajat-o să aibă grijă de tatăl lor. Un singur lucru e sigur. Toți urmăresc același țel: moștenirea care să le asigure o viață mai bună, pentru care sunt capabili să ajungă până la… crimă. O comedie neagră contemporană năucitoare, în care umorul capătă nuanțe întunecate, fără a-și pierde nicio secundă din haz.

Regia artistică a spectacolului apraţine lui Radu Nichifor, scenografia este semnată de Daniel Divrician, traducerea, Athena Demetriad. Din distribuţia spectacolului fac parte actorii: Ioana Dragoș Gajdó, Mirela Niță Lupu, Gabriela Codrea, Sebastian Lupu, Adela Lazăr şi Sorin Ionescu. Spectacol nerecomandat persoanelor sub 14 ani!

Unul dintre cele mai savuroase personaje, VASO – vecina omniprezentă și cam băgăcioasă – este interpretată cu mult umor de actrița Ioana Dragoș Gajdó. „Spectacolul nostu este despre tot ceea ce se întâmplă dincolo de cuvinte şi de înţelegere; contrariile se îmbrăţişează şi durerea şi plăcerea sunt secondate de umorul fin, de comicul de situaţii, de cel de limbaj, care se completează reciproc. Suferinţa şi fericirea devin una prin mijloacele comediei, cu care oprează viaţa însăşi”, spune actriţa.

Biletele pot fi achiziționate de pe site-ul Eventim.ro sau de la Agenția Teatrului, deschisă marți și joi între orele 10:00 -19:00, miercuri și vineri între orele 13:00 – 19:00, sâmbătă între orele 10:00 și 13:00 și începând cu o oră înainte de fiecare spectacol, indiferent de zi. Următoarele reprezentații vor avea loc în 16 și 24 ianuarie, de la ora 18:00, la Sala Mare.

Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.