Premieră națională la Teatrul Regina Maria: VINEGAR TOM

82
Teatrul Regina Maria vă invită la o nouă premieră a Trupei Iosif Vulcan: „Vinegar Tom”, un spectacol contemporan de comedie muzicală, de Caryl Churchill, regia artistică Dragoș Mușoiu, care va avea loc marți 19 martie, de la ora 19:00, la Sala Mare.

Caryl Churchill s-a născut în 3 septembrie 1938 în Londra și este una dintre cele mai puternice reprezentante britanice ale dramaturgiei contemporane. Opera sa cuprinde peste 40 de piese de teatru, dintre care amintim: Cloud 9, Top Girls, A Number, Drunk Enough to Say I Love You? și Vinegar Tom. A început să scrie teatru într-o perioadă în care femeile dramaturg încă trebuiau să facă față sexismului, iar opera sa este profund ancorată în feminism și politici de gen și identitate. În anii ’70 Caryl colaborează cu o companie socialist-feministă de teatru independent: „Monstrous Regiment”, iar interesul comun pentru activismul feminist duce la apariția piesei „Vinegar Tom”. Povestea întruchipează destinele unor femei care nu se înscriu în regulile dictate de societate în Anglia secolului al XVII-lea și ajung să fie etichetate ca vrăjitoare și persecutate. Textul este scris în stil brechtian, intriga fiind intersectată de cântece, interpretate într-o manieră actuală, care întrerup acțiunea pentru a insista asupra faptului că opresiunea femeilor nu este limitată la trecut și trebuie abordată ca o problemă contemporană.

 

Din punct de vedere tematic, textul atinge mai multe probleme, pornind de la politica corporală (legată de avort, constrângere, diferențe care sunt catalogate ca fiind abjecte și pedepsite), marșând pe condiția femeii într-o societate patriarhală, până la a atinge un subiect mai sensibil: contribuția pe care femeile o aduc la menținerea statu-quo-ului masculin.

Regia artistică a spectacolului este semnată de Alexandru Dragoș Mușoiu, un regizor tânăr care uimește prin maturitate și rigurozitate, reușind să creeze spectacole valoroase, cu mesaje pline de profunzime. Producțiile care poartă semnătura sa regizorală sunt apreciate atât de public, cât și de criticii de specialitate, fiind selectate să facă parte din programele unor festivaluri de teatru prestigioase. Chiar dacă Dragoș Mușoiu se află la prima colaborare cu echipa Teatrului Regina Maria, publicul orădean a avut deja ocazia să vadă două dintre spectacolele sale, M.I.S.A. Părut și Uluitoarele numere de singurătate ale lui Edward Gant, spectacole selectate să facă parte din programul edițiilor 2017 și 2018 ale Fesivalului de Teatru Scurt.

Prin punerea în scenă a textului Vinegar Tom, își propune realizarea unui spectacol contemporan de comedie muzicală care reevaluează trecutul cu mijloace moderne și care să aibă mult umor, în ciuda atrocităților pe care le expune.

„Spectacolul este structurat pe două planuri alternative: planul istoric, al dioramelor de secol XVII care ilustrează condiția femeii poate în cea mai sumbră perioadă istorică din existența ei – epoca vânătorilor de vrăjitoare – și planul contemporan, al comentariului asupra trecutului și prezentului, materializat printr-o serie de song-uri moderne, cântate de aceleași actrițe care interpretează personajele din diorame, dar purtând haine ale zilelor noastre. Cred că acest exercițiu de a privi trecutul prin ochii prezentului și invers este extrem de necesar în măsura în care reușește să zguduie convingeri și să relativizeze adevăruri. Având în vedere trecutul sumbru pe care îl prezintă, textul poate părea o celebrare a evoluției umane din ultimii 400 de ani. Însă dincolo de toate diferențele de viziune specifice celor două momente din timp, există o serie de similitudini în gândire care sunt cu adevărat îngrijorătoare. Da, nu mai ardem femei pe rug cu asemenea ușurință, dar trupurile acestora sunt în continuare percepute ca fiind posesia bărbaților. Sexualitatea feminină rămâne, în cele mai multe medii, condamnabilă și neacceptată moral.” spune, Alexandru Dragoș Mușoiu.

Muzica originală este semnată de către Cári Tibor compozitor, pianist și inițiator al unor proiecte artistice caracterizate prin unicitate și creativitate, materializate atât în spectacole de teatru, cât și în filme de animație. Este o personalitate apreciată în peisajul muzical românesc dar și internațional, bucurându-se de colaborări de succes cu reputați regizori precum Alexander Hausvater, Victor Ioan Frunză sau Szabó K. István. Compozitorul nu se află la prima colaborare cu Teatrului Regina Maria, realizând în 2005 muzica originală pentru spectacolul Nevestele vesele din Windsor, de William Shakespeare, direcţia de scenă Victor-Ioan Frunză, cu care a și câștigat un an mai târziu „Premiul pentru cea mai bună muzică” în cadrul Festivalului Internațional de Teatru Atelier din Baia Mare.

Din echipa de creație face parte și Luiza Enescu, care se află la a doua întâlnire cu actorii Teatrului Regina Maria, după ce în anul 2016 realizează costumele pentru spectacolul Cafeneaua Pirandello. La spectacolul Vinegar Tom creează costumele, de data aceasta făcând echipă cu scenografa Oana Cernea. Decorul spectacolului este realizat de către Răzvan Chendrean, iar asistența de regie și coregrafia îi aparțin actriței Denisa Irina Vlad.

Din distribuție fac parte actorii: Alina Leonte (Alice), Ioana-Maria Repciuc (Susan), Elvira Rîmbu (Joan Noakes), Adela Lazăr (Margery), Pavel Sîrghi (Jack), Giorgiana Coman (Betty), Anda Tămășanu (Ellen), Richard Balint (Packer), George Dometi (Goody, doctorul), Alin Stanciu (bărbatul, Bellringer), Corina Cernea (Kramer) și Angela Tanko (Sprenger).

Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 16 ani!

Următoarele reprezentații vor avea loc marți, 26 aprilie și luni, 9 mai, de la ora 19:00, la Sala Mare. Biletele pot fi achiziționate de la agenția teatrului, deschisă de marți până vineri între orele 10:00-14:00, online pe Eventim.ro, sau cu o oră înainte de spectacol (în limita locurilor disponibile).

 

Urmărește-ne și pe Google News

 
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.