15.3 C
Aleşd
joi, 28 martie 2024

O nouă premieră la Trupa Arcadia „Doctorul Aumădoare”

Trupa Arcadia a Teatrului Regina Maria anunță o nouă premieră a stagiunii 2022-2023: „Doctorul Aumădoare”, adaptare după Kornei Ciukovski, în regia lui Iulian Bulancea, care va avea loc duminică, 5 martie, de la ora 11:00, la Sala Arcadia.

- Publicitate -

Textul pe care se bazează spectacolul Trupei Arcadia este inspirat din celebra carte a lui Kornei Ciukovski, unul dintre cei mai populari poeți ruși care a scris pentru copii. Datorită personajelor sale captivante și rimelor inventive a fost comparat cu autorul american pentru copii Dr. Seuss.

„Doctorul Aumădoare” face parte dintre cele mai cunoscute și îndrăgite povești pentru copii din literatura rusă, fiind tradusă și în alte limbi. Povestea plină de aventuri a Doctorului Aumădoare, care pleacă într-o lungă și senzațională călătorie până în Africa pentru a salva animalele bolnave, transmite celor mici importanța prieteniei, iubirii și respectului față de animale. 

Dramatizarea, adaptarea și regia spectacolului sunt realizate de către Iulian Bulancea – care se află la cea de-a doua colaborare cu Trupa Arcadia, după ce a montat „Crăiasa Zăpezii și oglinda fermecată” – astfel încât acțiunea să conțină elemente potrivite culturii și vremurilor noastre. Iulian Bulancea reușește, atât prin fragmentele alese, cât și prin viziunea regizorală, să construiască o poveste dinamică, veselă și captivantă, în care personajele jucăușe și pline de energie vor stârni curiozitatea și admirația micilor spectatori.  

În echipa de creație îl regăsim și pe Dorin Griguță, care realizează cântecele și pe Răzvan Chendrean, în calitate de scenograf, butafor și pictor. Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Florian Silaghi, Alexandru Pop, Armanca Serac, Igor Lungu, Andrei Fazecaș, Carina Bunea, David Constantinescu și Consuela Egyed.

Spectacolul este recomandat copiilor care au vârsta peste 4 ani.

Premiera este deja sold out. A doua reprezentație este programată în data de 11 martie, de la ora 11:00, la Sala Arcadia, iar biletele pot fi achiziționate de la agenția teatrului, deschisă marți și joi între orele 12:00-18:00, miercuri și vineri între orele 10:00-14:00 și sâmbătă între orele 11:00-13:00, online pe Eventim.ro sau cu o oră înainte de spectacol de la Teatrul Arcadia (în limita locurilor disponibile).

- Publicitate -
- Publicitate -
 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

35,170FaniÎmi place
1,737CititoriConectați-vă
578CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,560AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI