AcasăȘtiri SportCSM Oradea a învins Rapid București

CSM Oradea a învins Rapid București

CSM Oradea a învins Rapid București, scor 15-5, în ultimul meci susținut la cel de-al doilea turneu preliminar din Superliga Națională de polo, de la Focșani.

Partida a fost controlată de formația antrenată de către Dorin Costrăș și Ciprian Cîmpianu. Aceștia s-au desprins la 5-2 în primele opt minute și conduceau cu 9-3 la jumătatea partidei. Ultimele două secvențe au consemnat parțiale de 3-1 în favoarea CSM-ului.

Yusuke Inaba și Vlad Georgescu au marcat de câte patru ori, Erik Ionescu a punctat de trei ori, Silvian Colodrovschi a punctat de două ori, iar Nichita Ilisie și Cristi Dobre au marcat câte un gol fiecare. CSM Oradea nu a contat pe Vlad Dragomirescu în acest meci.

După turneu, CSM Oradea a ocupat locul 2 în clasamentul fazei preliminare a Superligii Naționale de polo. Bihorenii au avut șase victorii și o înfrângere. Prin această clasare, formația bihoreană avansează în principala grupă valorică pentru faza a II-a a competiției.

Faza a II-a se desfășoară în etape duble săptămânale (tur/retur) pentru ambele grupe valorice, 1-4 și 5-8. Prima etapă are loc în perioada 1-3 noiembrie.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

40,938FaniÎmi place
1,722CititoriConectați-vă
1,043CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
2,030AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI