Benea Bianca
Bianca Benea

Bianca Benea, sportivă legitimată la CSM Oradea, face parte din delegația României ce va participa la Campionatele Europene de scrimă pentru seniori – ediția 2019. Evenimentul se desfășoară la Dusseldorf, Germania.

Benea face parte din echipa României în proba de spadă feminin. Alături de sportiva orădeană, lotul le mai cuprinde pe campioana olimpică Ana Maria Popescu, Maria Udrea și Greta Vereș.

Bianca va lua startul atât în proba individuală de spadă feminin, programată a se desfășura miercuri (19.06), cât și în cea pe echipe, la aceeași armă, concurs programat a se desfășura sâmbătă (22.06).

Reamintim că Bianca Benea nu a atins încă vârsta senioratului. Cu toate acestea, ea va lua startul în acest concurs, unul de maximă importanță, dat fiind faptul că ne aflăm în an preolimpic, iar punctele acumulate la Campionatul European se dublează în Ranking-ul mondial.

Recapitulăm rezultatele Biancăi în acest an:

– locul 8 la Campionatul Național de Tineret, în proba individuală
– locul 18 la Campionatul Mondial pentru Juniori, în proba individuală
– locul 2 la Campionatele Naționale pentru seniori, în proba individuală
– locul 4 la Campionatul European pentru Juniori, în proba pe echipe
– locul 34 la Campionatul European pentru Juniori, în proba individuală
– locul 1 la Campionatul Național pentru Juniori, în proba individuală