După victoria din Liga Campionilor Europeni, de miercuri, baschetbaliștii echipei campioane, CSM CSU Oradea revin la competiția internă și sâmbătă seara, vor susține următorul joc din Liga Națională.
În cadrul etaei a IX-a, elevii antrenorului Cristian Achim vor primi replica bucureștenilor de la Dinamo.
Meciul, care va avea loc la Arena Antonio Alexe, se anunță facil pentru gazde, care vor primi replica unei formații din coada clasamentului. Cu o singură victorie și 6 înfrângeri, dinamoviștii se situează pe antepenultimul loc, fapt care-i face pe suporterii orădeni să creadă într-o victorie fără mari probleme pentru favoriți în această partidă.
La rândul ei, înaintea acestei etape, echipa bihoreană ocupă locul IV, cu 5 victorii și 2 înfrângeri.
Jocul, programat de la ora 20, va fi televizat și va fi arbitrat de Bogdan Podar, Cipria Ciocan și Alin Dragoș.
Florin Mihalca