14.3 C
Aleşd
sâmbătă, 18 octombrie 2025
Blue Container Aleșd

Avem meci dificil, vineri, iar aportul publicului este important!

După un parcurs foarte bun în primele opt etape ale campionatului, parcurs care le-a adus un binemeritat loc al doilea în clasament, fotbaliştii echipei de seniori a clubului nostru se află acum în faţa unui joc foarte dificil, pe care îl vor susţine pe teren propriu, vineri de la ora 17, în cadrul etapei a 9-a a Ligii 2 Casa Pariurilor. Jocul, care va avea loc la Stadionul Iuliu Bodola, va deschide, de altfel, etapa din acest weekend a campionatului ligii secunde.

Cu un moral bun şi o atmosferă bună, după victoriile din ultimele etape, băieţii noştri speră să facă un nou joc bun şi să obţină din nou puncte importante în clasament, în faţa propriului public, de la care aşteaptă să fie într-un număr cât mai mare, vineri, în tribunele Stadionului Iuliu Bodola şi, nu numai atât, cât şi să îşi susţină favoriţii.

Partida de vineri de la ora 17, cu cei de la FC Voluntari, a fost prefaţată miercuri cu o conferinţă de presă, organizată la Stadionul Iuliu Bodola şi la care au participat antrenorul secund Viorel Domocoş şi jucătorul Albert Stahl, unul dintre cei mai în formă jucători ai echipei noastre în acest început de sezon. Şi la jocul precedent, cel de la Bistriţa, el reuşind să îşi treacă în cont dubla, după ce a marcat de două ori în poarta Gloriei.

„Ne aşteaptă un meci foarte dificil cu cei de la Voluntari şi de aceea trebuie să fim foarte bine pregătiţi, atât psihic, cât şi fizic şi tactic pentru acest joc. Obiectivul nostru este, bineînţeles, adjudecarea celor trei puncte puse în joc şi, dacă vom respecta planul de joc, eu zic că vom putea să câştigăm meciul de vineri. Am mare încredere în aceşti băieţi că, alături de public, vor putea obţine un rezultat mare şi ne vom putea asigura cele trei puncte puse în joc”, a declarat, în deschiderea conferinţei, antrenorul secund Viorel Domocoş.

„Jocul trebuie tratat cât mai serios”

Dificultatea partidei care urmează a fost reliefată şi de Albert Stahl, care a afirmat că este foarte important ca jocul să fie tratat cât mai serios de echipa sa, mai ales că evoluează şi în faţa propriului public.
„Ne aşteaptă un joc dificil, pentru că vom evolua împotriva unei echipe cu experienţă, dar jucăm acasă şi trebuie ca fiecare meci acasă să-l tratăm foarte serios, cu o mentalitate corectă şi la victorie mereu, pentru că suntem un grup ambiţios şi zi de zi trebuie să demonstrăm aceasta, că suntem din ce în ce mai buni”, spus Stahl.

Albert a vorbit în faţa jurnaliştilor şi despre forma sa sportivă foarte bună din actualul sezon.
„De când a început sezonul, am reuşit să-mi pun tot mai mult amprenta pe jocul echipei. Mă bucur că forma mea bună merge mână în mână şi cu forma bună a echipei, iar până la urmă aceasta contează cel mai mult, să ajut echipa şi să avem rezultate bune”, a precizat jucătorul. El a vorbit şi despre schimbarea în bine a jocului colectiv al echipei. „Jucăm un fotbal plăcut, zic eu, ştim să gestionăm situaţiile. Mister (n.r. – antrenorul) ne explică bine, înainte de meciuri, planul tactic şi atunci ne este mai uşor să gestionăm situaţiile acolo în faţă”, a mai afirmat Albert Stahl.

Meciul de vineri de la ora 17, de la Stadionul Iuliu Bodola, care va deschide etapa a 9-a a Ligii 2 Casa Pariurilor, se constituie derby-ul rundei, întrucât se vor întâlni echipele de pe locul 2, FC Bihor, cu 21 de puncte, şi locul 4, FC Voluntari, cu 17 puncte.
Reamintim că formaţia noastră are o linie de clasament ce cuprinde şapte victorii şi o singură înfrângere în cele opt etape, dar şi un golaveraj bun, 21-8. De partea cealaltă, ilfovenii de la FC Voluntari vor veni la Oradea cu cinci victorii, două rezultate de egalitate şi o singură înfrângere şi ei, înregistrate în primele opt runde. La golaveraj, formaţia din Voluntari se remarcă prin numărul puţin de goluri primite, 5, dar în ofensivă a reuşit să marcheze doar 9.
În etapa precedentă, FC Bihor a câştigat jocul de la Bistriţa cu 3-1, în timp ce FC Voluntari s-a impus acasă cu 3-2 în faţa celor de la CSM Reşiţa.

„Întâlnim echipa de pe locul 4, echipă care a acumulat 17 puncte şi care are mulţi jucători de primă ligă, şi aici mă refer la Haită, la Merloi, Nemec, Babic, Doru Andrei, deci au o echipă foarte bună, echipă cu jucători tehnici, echipă cu jucători cărora le place fotbalul şi de aceea, am spus, o să ne aştepte un joc foarte dificil. Trebuie să fim foarte bine pregătiţi pentru acest joc şi, cum am mai zis, publicul să vină să ne susţină într-un număr cât mai mare, ca să putem să reuşim să ne adjudecăm cele trei puncte. Este important ca publicul să vină alături de noi, dar să ne şi susţină, să îl auzim cum strigă şi încurajează echipa!”, a mai afirmat antrenorul secund Viorel Domocoş, la conferinţa de presă de miercuri.

Biletele şi accesul în stadion

Reamintim că pentru acest meci biletele sunt disponibile online și la stadion. La achiziția online însă se beneficiază de preț redus al biletelor până inclusiv la startul meciului. În ziua meciului, achizițiile de la casieria stadionului NU beneficiază de reducere.
Recomandăm achiziționarea anticipată (online sau casierie stadion) pentru a profita de această ofertă și a evita aglomerația din ultimele minute înainte de începerea partidei.
Astfel, cea mai simplă, comodă și avantajoasă metodă de a-ți lua bilet este online, accesând linjul: https://www.bilete.ro/fc-bihor-oradea-fc-voluntari/

Programul casieriei la stadion pentru achiziția anticipată a bilete (în cadrul Fan Shop-ului de lângă Poarta 1) este până joi, între orele 12:00 – 18:00. 
Casieriile din ziua meciului vor fi amplasate la Poarta 4 și vor fi deschise începând cu ora 15:30.
Accesul este permis pe stadion începând cu ora 15:30.
Copiii cu vârsta până în 14 ani au accesul GRATUIT, în baza unui bilet eliberat cu cost 0 RON în Peluze (NORD sau SUD). Pentru acces la Tribuna 0 sau Tribuna 1, va trebui achitat bilet la preț întreg, indiferent de vârstă.
Persoanele cu dizabilități  au accesul GRATUIT, în baza unui bilet sau abonament eliberat cu cost 0 RON în Peluza SUD, eliberat în baza certificatului justificativ, însoțit de actul de identitate, prezentate la casierie.
Accesul este permis pe bază de scanare a codului QR a abonamentului sau a biletului, atât în format digital (telefon), cât și fizic (print hârtie sau abonament card). 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

37,648FaniÎmi place
1,746CititoriConectați-vă
1,033CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,910AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI