Todoca Ioan -800x619
Ioan Todoca

Primarul Ioan Todoca a ajuns la doi ani și jumătate de mandat. Edilul șef a prezentat un raport cu realizările și lucrurile care mai sunt de făcut. Deasemenea le mulțumește locuitorilor din Aleșd, Peștiș, Tinăud și Pădurea Neagră „pentru încrederea acordată”, dar și colegilor din primărie „pentru modul în care-și duc la îndeplinire atribuțiile ce le revin”, consilierilor locali, „pentru că au înțeles că doar prin echipă, prin transparență decizională, putem creea premizele dezvoltării orașului”.

Redăm conținutul acestui raport în totalitate:

INFRASTRUCTURĂ

1. Au fost montate semafoare electrice la cele trei treceri de pietoni din oraș. Lucrarea a fost realizată în perioada Iulie-August 2017 – finalizată;
2. Au fost inițiate procedurile de amplasare a unui semafor la trecerea de pietoni de la Autogară. Acest proiect se află în fază de avizare;
3. S-a refăcut covorul asfaltic în urma lucrărilor de extindere și reabilitare a sistemului de apă-canal (CNI), în zona de Nord a orașului;
4. Lucrări de realizare trotuar pe strada Bobâlna, din dreptul străzii Morii până la ieșirea din orașul Aleșd pe partea dreaptă;
5. Asfaltare stradă între Aleșd și Tinăud pe lângă Sala de Nunți Bonavilla;
6. Proiect de reabilitare (asfaltare) a trei străzi din orașul Aleșd (strada Nucului, strada Dambovitei și strada Arenei Sportive). Acest proiect a fost finalizat;
7. A fost asfaltat drumul către Pădurea Neagră de la km 11 până în localitate;
8. A fost amenajată o parcare la blocul ANL pe str. Arena Sportivă;
9. Reabilitarea uliţei Marghiţii din Peştiş (executare şanţ pluvial, balastare drum și introducere apă-canal);
10. S-au executat lucrări de pietruire a drumului spre cimitirul din localitatea Tinăud;
11. S-au executat lucrări de pietruire a unor drumuri din localitatea Peştiş;
12. Au început lucrările pentru construcţia unui trotuar pe str. Oborului până la piaţa agro-alimentară;
13. S-a amenajat o parcare lângă piață. Acest proiect este finalizat în procent de 80%;
14. A fost realizată o alee pietonală în zona centrală cu bănci și lampadare;
15. Realizare trotuare între străzile Crișan și Eminescu;
16. Lucrări de reabilitare a două trotuare și a unui șanț, la ieșirea spre Oradea – zona OMV, cu ajutorul CNAIR;
17. S-a construit trotuar pe strada Rândunicii;
18. S-a semnat contractul pentru reabilitarea parcului din faţa Casei de Cultură a oraşului Aleşd;
19. S-au făcut lucrări de reabilitare și dotare a parcului Constantin Șerban;
20. S-au făcut lucrări de reabilitare și dotare a parcului din spatele blocurilor ”R”;
21. S-au făcut lucrări de reabilitare și dotare a parcului din strada Nucului;
22. S-au făcut lucrări de reabilitare și dotare a parcului de pe strada Lalelelor;
23. S-au făcut lucrări de reabilitare și dotare a parcului din Pădurea Neagră;
24. Reabilitare a gardului de împrejmuire a parcului Central;
25. Proiect de realizare a unui sistem de supraveghere video în orașul Aleșd și localitățile aparținătoare, prin crearea unei infrastructuri proprii. Acest proiect a este finalizat în procent de 90%;
26. A fost achiziționat un teren dinspre str. Nucului, la E60 , pentru deschiderea unei minicenturi a orașului Aleșd;
27. A fost achiziționat un teren de 5600 mp lângă E60, ieșirea spre Oradea;
28. S-au finalizat lucrările la corpul nou al Primăriei și s-a obținut autorizație de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (I.S.U);
29. Au fost continuate lucrările de modernizare a reţelelor de apă şi canalizare în oraşul Aleşd str. T. Vladimirescu şi în cartierul de blocuri;
30. S-au executat reţele de canalizare pluvială în oraşul Aleşd pe str. Mihai Eminescu şi str. Horea;
31. Lucrări de realizare canal colector pe strada Bobâlna, din dreptul străzii Morii până la Autoservice;
32. Lucrări de realizare a unui canal colector de apă pluvială în localitatea Pădurea Neagră;
33. A fost extinsă reţeaua de apă-canal pe Valea de Şinteu în localitatea Peştiş;
34. Au fost finalizate lucrarile de apă- canal din zona centrala si cartierul Obor, finantate prin Programul National de Dezvoltare Locala;
35. A fost pusă în funcţiune reţeaua de apă-canal pe străzile Arena Sportivă şi Răsăritului – retea noua
36. A fost montată o toaletă publică în centrul oraşului Aleşd;
37. Am început demersuri pentru executarea unui adăpost pentru câinii fără stăpân;
38. Au fost executate lucrari de extindere a sălii de sport de la Arena Sportivă – finalizat. Sala de sport de la Arena Sportivă se va inaugura în februarie; aici s-a pus tartan și s-a montat tribuna care are 150 de locuri;
39. Reabilitare si modernizare Casa de Cultură Alesd – demersuri pentru corectarea erorilor de proiectare, licitate de CNI – în curs de implementare a contractului de executare lucrări. Dată estimativă de finalizare a lucrărilor – anul 2019;

SERVICII

1. Ridicări topografice și studiu geotehnic pentru introducerea gazului în orașul Aleșd;
2. Introducere WI-FI gratuit în parcul Constantin Șerban;
3. Introducere WI-FI gratuit în parcul Primăriei;
4. Introducere WI-FI gratuit în parcul Central;
5. Introducere WI-FI gratuit la Ștrandul Orășenesc;
6. Introducere WI-FI gratuit în parcul din spatele blocurilor ”R”;
7. Introducere WI-FI și în parcul din fata blocurilor ”M”;
8. A fost depusă documentația pentru obţinerea autorizaţiei ISU la biblioteca oraşului Aleşd;
9. Au început demersuri și s-au obținut patru autorizaţii PSI din cele paisprezece obiective care nu aveau autorizaţie (grădiniţe, şcoli, cămine culturale);
10. S-a continuat emiterea titlurilor de proprietate pentru pădurile din zona Peștiș, Aleșd și s-au emis peste 150 de titluri de proprietate;
11. Am elaborat un nou regulament al parcărilor din oraşul Aleşd – urmeaza a fi votat in Consiliul Local Alesd;
12. Am elaborat regulamentul cainilor fara stapan din orasul Alesd – aprobat de Consiliul Local Alesd;

PROIECTE PENTRU VIITOR SI CONTRACTE INCHEATE

13. A fost semnat contractul pentru construcţia unui bloc ANL cu 16 unităţi locative. Acest proiect este în procedură de achiziție pe SICAP;
14. Centura orasului Aleșd a fost introdusa în Masterplanul de transport – procedurile de expropriere si executie urmează a fi făcute de CNAIR; Orasul Alesd a transmis catre Ministerul Transporturilor si CNAIR , la fiecare 6 luni, cate o adresa privind stadiul procedurilor . Raspunsul a fost acelasi de fiecare data : ” In lucru ! ”
15. Am început proiectarea unei noi parcări cu 30 de locuri, în spatele Policlinicii Aleşd, urmeaza licitatia, iar termenul de finalizare este luna Iulie 2019 ;
16. Depus și câștigat, în cadrul PNDL1, proiect ”Reabilitare retele apa-canal in Pădurea Neagră”. Lucrarile au fost incepute iar stadiul de implementare a proiectului este de 25%;
17. Depus și câștigat, în cadrul PNDL2, proiect ”Extindere și modernizare rețele de apă și canal în Orașul Aleșd, județul Bihor”. Această lucrare se află la stadiul de proiectare;

MEDIU DE AFACERI

1. Au avut loc întâlniri cu Primăria Comunei Aştileu, Helios SA şi Holcim Aleşd și alte 20 de U.A.T.-uri, în vederea înfiinţării unei asociaţii de dezvoltare intercomunitară, care să gestioneze introducerea gazului în localităţi;
2. Am început demersuri și negocieri cu un investitor pentru alegerea unei investiții de 8 milioane de euro și angajarea a 250 de persoane;

SĂNĂTATE

1. Proiect de dotare a Spitalului Orășenesc Aleșd cu computer tomograf, depus la CNI București, introdus pe lista de sinteză;
2. Proiect ”Îmbunătățirea parametrilor tehnici și funcţionali ai Secției Exterioare de Pneumologie – TBC, în vederea creșterii eficienței energetice a Spitalului Orășenesc Aleșd” – acest proiect a fost câștigat și se află în curs de implementare;
3. A fost depus un proiect de finanţare nerabursabilă pentru schimbarea destinaţiei fostei clădiri a Băncii Agricole în ambulatoriu de specialitate (proiect în curs de evaluare);
4. A fost organizat un eveniment caritabil la care s-au adunat fonduri pentru cumpărarea unui aparat EKG HOLTER pentru Spitalul Aleşd (1 Mai 2018);
5. S-a pregătit un proiect de eficientizare energetică la Corpul Central al Spitalului Orășenesc Aleșd cu depunere pe fonduri europene – proiect aflat în așteptare;
6. Proiect castigat N.A.T.O. Charity Bazar – Bruxelles, prin care s-a achizitionat la Spitalul Orasenesc Alesd , un pat A.T.I. In valoare de 3500 euro.

ÎNVĂȚĂMÂNT

1. Depus și câștigat, în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL2), proiectul ”Reabilitare și modernizare creșă cartier, orașul Aleșd, județul Bihor” — în faza de licitație;
2. Depus și câștigat, în cadrul PNDL2, proiectul ”Construcție corp nou la Liceul Teoretic Constantin Șerban, oraș Aleșd, județul Bihor”. Acest proiect se află în faza de proiectare, termenul de finalizare a proiectului este în februarie 2019;
3. Depus și câștigat, în cadrul PNDL2, proiect ”Reabilitare și modernizare Grădinița cu program normal nr. 3 Peștiș, Oraș Aleșd, județul Bihor”. Această lucrare este finalizată în procent de 95%;
4. Depus și câștigat în cadrul PNDL2 proiect ”Reabilitare și modernizare corp vechi Liceul Teoretic ”Constantin Șerban”, Orașul Aleșd, județul Bihor”, s-a contractat începerea lucrărilor, urmează procedura de atribuire a lucrărilor;
5. Depus și câștigat, în cadrul PNDL2, proiectul ”Reabilitare și modernizare corp vechi Colegiul Tehnic ”Alexandru Roman” din Orașul Aleșd, județul Bihor” — în fază de contractare a proiectului tehnic;
6. Depus și câștigat, în cadrul PNDL2, proiectul ”Reabilitare și modernizare Școala Primară nr. 1 din Orașul Aleșd, județul Bihor”. Acest proiect se află în faza de execuție;
7. Depus și câștigat în cadrul PNDL2 proiectul de reabilitare și modedrnizare a Școlii Primare din Pădurea Neagră. Acest proiect se află în faza de execuție și s-a realizat în procent de 25%;
8. Depus și câștigat în cadrul PNDL2, proiect de reabilitare și modedrnizare a grădiniței din str. Teiului din orașul Aleșd, acest proiect fiind finalizat în proporție de 90%;
9. Depus și câștigat în cadrul PNDL2, proiect de reabilitare, modernizare, mansardare si obtinerea autorizatiei I.S.U. ,a Grădiniței cu Program Prelungit (Holcim) din orașul Aleșd. Acest proiect se află în faza de achiziționare a contractului de execuție lucrari;
10. A fost materializat proiectul de burse pentru elevii merituoși – se acordă 60 de burse pentru elevii cu medii de peste 8,50;
11. Primaria Alesd a acordat sume de bani, Asociatiilor de elevi si parinti, pentru deverse activitati.

SPORT și AGREMENT

1. A fost executată o pistă de alergare din zgură în incinta Arenei Sportive cu ajutorul Holcim Aleșd;
2. Primaria Alesd a organizat competitii sportive , dupa cum urmeaza : sah, table, carti ( ”cruce”), tenis de masa, tenis cu piciorul, atletism, ciclism, fotbal, pescuit, karate;
3. A fost finalizata reabilitarea Salii de Sport din incinta Arenei Sportive, Aleșd. Valoarea investiției a fost de 200.000 lei – schimbarea pardoselii de tartran si 450.000 lei – extindere sală, tribune, marcaje speciale.
Lucrări realizate:
– extinderea sălii de sport , astfel încat sa poată fi omologată pentru jocuri oficiale,
– înlocuirea pardoselii vechi și deteriorate, cu o pardosea nouă și mai groasă, (9 mm.)
– construcția unei tribune cu 150 locuri,
– marcaje pentru 5 suprafețe de joc (fotbal, handbal, baschet, volei si tenis)
Investiția a fost făcută, cu sprijinul Holcim Romania și din bugetul local al Orașului Aleșd.

4. Demararea procedurilor pentru construirea, împreună cu Consiliul Județean Bihor, a unei baze turistic-sportive la Pădurea Neagră, proiect în valoare de 1.300.000 euro.
TURISM;

PROIECTE TRANSFRONTALIERE

1. S-a făcut înfrăţirea oraşului Aleşd cu localitatea Stara Lubovna, din Slovacia;
2. S-a făcut înfrăţirea oraşului Aleşd cu localitatea Băcioi, din Repulbica Moldova;
3. A avut loc o discuţie cu reprezentanți din localitatea Băcioi — Republica Moldova, localitatea Şinteu – România, localitatea Stara Lubovna din Slovacia și o localitate din Ukraina pentru depunerea unui proiect: ”Europa pentru cetăţeni Patru Ţări = Două Popoare”;
4. S-a realizat înfrăţirea cu orașul Kaba (HU);

ADMINISTRATIV

1. Are loc o eficientizare constantă a activităţii aparatului propriu al Primăriei prin şedinte de lucru, de 3 ori pe săptămână;
2. S-a eficientizat cheltuirea banilor publici prin folosirea standardelor de cost din HG nr. 363/2010 şi a platformei SICAP;

CENTENAR

1. Pentru evenimentul CENTENAR 100 s-a achiziţionat Bustul lui Mihai Viteazul și s-a instalat în parcul din fața Casei de Cultură a orașului Aleșd;
2. Cu ocazia Centenarului – România 100 a avut loc dezvelirea placii comemorative, cu participantii din Alesd, la Marea Unire de la Alba Iulia din 1918.
3. A fost organizat un amplu eveniment de celebrare a Zilei Nationale a Romaniei, cu ceremonie militara, religioasa si spectacol artistic.

SOCIAL

1. A fost organizat un eveniment caritabil pentru strângere de fonduri pentru doi copii cu probleme speciale din oraşul Aleşd;
2. Zilele Orașului Aleșd s-au desfășurat într-o altă locație și sub un alt format;

FONDURI EUROPENE

1. Depus proiect de Reabilitare a Cetatii Piatra Soimului in cadrul Programului Operational Regional 2014-2020 – in curs de evaluare. Proiectul are o valoare de 4.500.000 de lei – proiect pe lista de asteptare;

2. Depus si castigat in cadrul Programului Operational Regional 2014-2020 Proiect “Creşterea Calităţii Vieţii Urbane – Amenajare Parc Arena Sportivă”. Stadiul proiectului este in curs de implementare lucrari- 80%.Proiectul are o valoare de 750.000 de lei ;
3. Depus si castigat in cadrul Programului Operational Regional 2014-2020 Proiect “Îmbunătăţirea Parametrilor Tehnici Si Funcţionali Ai Secţiei Exterioare De Pneumologie – Tbc, În Vederea Creşterii Eficienţei Energetice A Spitalului Oraşenesc Aleşd”, pe Programul Operational Regional.Proiectul se afla in curs de implementare – fiind la stadiul de realizare Proiect Tehnic.Proiectul are o valoare de 4.500.000 de lei ;
4. Depus proiect „CREŞTEREA ACCESIBILITĂŢII SERVICIILOR MEDICALE AMBULATORII DIN ORAŞUL ALEŞD” –Prin acest proiect se doreste reabilitarea fostei Banci Agricole de langa Valea Soimului si schimbarea destinatiei sale, in Ambulator Alesd.Proiectul are o valoare de aproximativ 11.000.000 de lei- in curs de evaluare;
5. Depus proiectul ” Porti deschise pentru cultura si traditii in Europa ” , in cadrul RO – HU – pe lista de asteptare;
6. A fost depus proiectul de dezvoltare sustenabila a zonei muntoase din Judetul Bihor ” Imbunatatirea accesului si dezvoltarea serviciilor medicale in zona , in situatii de urgente medicale ” – in cadrul RO-HU in parteneriat cu Consiliul Judetean Bihor, proiectul a fost castigat si se afla in in curs de implementare . Acesta presupune dotarea Spitalului din Alesd cu un aparat de radiografie si un ecograf performant , in valoare de 250.000 euro – proiect castigat.
7. Depus si castigat in cadrul Programului Operational Regional 2014-2020 Proiect “Abordare integrata pentru revitalizarea si dezvoltarea orasului Alesd.
Obiectivul 1: Cantina sociala din cartier Soimul, orasul Alesd- reabilitarea si dotarea acesteia
Obiectivul 2 : Spatiu multisport in orasul Alesd.Construirea unui spatiu multisport acoperit in incinta amplasamentului Colegiului Al Roman Alesd
Obiectivul 3 : Centru de zi pentru copiii de etnie roma din orasul Alesd-reabilitarea si dotarea cladirii centrului din Obor
Obiectivul 4 : Shared space – design urban strada Cartier Soimul”.Reabilitarea si transformarea strazii dintre cele 2 licee intr-o strada semipietonala-dalata.