Praf de origine sahariană, deasupra României

557

Ministerul Mediului a anunțat sâmbătă seara că în perioada 6-9 februarie o masă de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană avansează spre sudul, centrul și sud-estul Europei, inclusiv deasupra României.

„Administratia Nationala de Meteorologie RA informează că, în perioada 6 – 9 februarie, circulația aerului, preponderent din sector sudic, favorizează avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcate cu particule de praf de origine sahariană, îndeosebi către sudul, centrul și sud-estul Europei, inclusiv deasupra României”, se arată într-o postare de pe pagina de Facebook a Ministerului Mediului.

Potrivit postării, în această perioadă, în țările de la vest și sud-vest de România se semnalează precipitații, astfel încât concentrația particulelor de praf care urmează să ajungă deasupra României va fi redusă.

„Depunerile de praf în țara noastră vor putea fi observate în zonele și intervalele cu ploaie, cel mai probabil în noaptea de duminică spre luni (7/8 februarie) în regiunile vestice, nord-vestice și la munte, iar la începutul săptămânii viitoare și în restul țării”, au mai anunțat reprezentanții Ministerului.

Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.