Gheorghe Hagi, supranumit „Regele fotbalului românesc”, va primi cea mai înaltă distincție a statului român, Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler.
Distincția va fi acordată de președintele interimar Ilie Bolojan, care a semnat decretul de decorare în semn de recunoaștere pentru întreaga sa carieră sportivă și contribuția la promovarea fotbalului în rândul tinerelor generații.
Potrivit Administrației Prezidențiale, Hagi este apreciat pentru performanțele sale remarcabile atât la echipa națională, cât și la cluburile internaționale de prestigiu. Devotamentul și profesionalismul său au contribuit la promovarea sportului românesc și la consolidarea imaginii României pe plan internațional, transformându-l într-un model și o sursă de inspirație pentru toate generațiile.
Ceremonia de decorare va avea loc miercuri, 12 martie 2025, la ora 12:00, la Palatul Cotroceni.