Filmare din autocarul care s-a răsturnat din cauza tornadei de la Drajna

924

Filmare din autocarul care s-a răsturnat din cauza tornadei de la Drajna. În imaginile filmate de camera de bord se vede că în zonă plouă foarte tare.

La un kilometru distanţă, ploaia s-a oprit brusc, iar vârtejul a început să crească în intensitate. Diametrul era de câteva sute de metri, iar pâlnia pare să aibă peste o jumătate de kilometru înălţime. Tone de praf şi pământ sunt ridicate ca de un aspirator spre nori, în timp ce vârtejul se înteţeşte. Maşina trece foarte aproape de fuiorul uriaş, prin praful ridicat de vânt.

Imediat după, un autocar cu 39 de oameni care se întorceau de la o mănăstire a fost luat pe sus de vântul extrem de puternic. Pelerinii au scăpat cu viaţă ca printr-un miracol. Ce a urmat însă este infriocoșător. Cinci persoane au ajuns la spital.

 
Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.