Premierul Ilie Bolojan le-a solicitat tuturor miniștrilor să transmită către Cancelaria Prim-Ministrului declarațiile de avere și de interese depuse după numirea în funcție, împreună cu acordul pentru publicarea acestora pe site-ul Guvernului României, a anunțat Executivul într-un comunicat de presă.
Șeful Guvernului a recomandat ca aceste documente să fie publicate și pe paginile oficiale ale ministerelor, îndemnând, totodată, ca măsura să fie extinsă și în cazul altor persoane cu funcții de demnitate publică din instituțiile respective.
„Transparența în exercitarea funcției publice nu este doar o obligație legală, ci un principiu care stă la baza funcționării acestui Guvern. Publicarea voluntară a declarațiilor de avere și de interese este un gest de responsabilitate în fața cetățenilor și o dovadă de respect față de valorile democratice”, a declarat Ilie Bolojan.
Deși Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 297 din 29 mai 2025, a stabilit că publicarea declarațiilor de avere și de interese, conform Legii nr. 176/2010, poate aduce atingere dreptului la viață intimă, familială și privată, premierul susține că există o obligație morală și politică ce trebuie să prevaleze în exercitarea unei funcții publice.