Un bărbat de 65 de ani din localitatea Fâșca, județul Bihor, a fost reținut de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul IPJ Bihor, fiind cercetat pentru uciderea cu intenție, fără drept, a unui animal.
Totul a început în data de 29 aprilie, când o femeie de 30 de ani din Fâșca a sesizat poliția că, în seara anterioară, în jurul orei 19:45, și-a găsit câinele mort, prins într-o capcană de tip laț, montată pe gardul ce separă două imobile din localitate.
În urma cercetărilor, polițiștii l-au identificat pe cel care ar fi instalat capcana: un bărbat de 65 de ani, tot din Fâșca. Cadavrul animalului a fost transportat la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bihor, pentru necropsie și stabilirea cauzei exacte a decesului.
La data de 30 aprilie, după administrarea probatoriului, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, acesta fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Bihor. Urmează ca în 1 mai să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd pentru luarea unei măsuri preventive.
Cercetările continuă sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd, în cadrul unui dosar penal pentru uciderea animalelor cu intenție, fără drept.
Precizăm că, pe tot parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform legii.