15.3 C
Aleşd
miercuri, 23 aprilie 2025
Blue Container Aleșd

România, solidară cu Macedonia de Nord după incendiul devastator dintr-un club de noapte (video)

„România este solidară cu poporul Macedoniei de Nord în aceste momente tragice.”, a transmis pe rețeaua X președintele interimar, Ilie Bolojan, în urma incendiului dintr-un club din această țară, care s-a soldat cu peste 50 de morți și peste 100 de răniți.

Ilie Bolojan a exprimat condoleanțe familiilor îndoliate și a transmis un mesaj de susținere: „Suntem profund întristați de incendiul devastator din Kočani, Macedonia de Nord. Transmitem condoleanțe familiilor care i-au pierdut pe cei dragi și le dorim însănătoșire rapidă celor răniți.”, a declarat șeful interimar al statului.

Tragedia din Colectiv, un caz similar în Macedonia de Nord

Cel puțin 51 de persoane au murit și peste 100 au fost rănite în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-un incendiu care a izbucnit într-un club de noapte din Macedonia de Nord, potrivit Ministerului de Interne al acestei țări. Tragedia a avut loc în clubul Pulse din Kočani, un oraș situat la aproximativ 100 km est de capitala Skopje.

Conform BBC, incendiul a izbucnit în jurul orei 03:00 (02:00 GMT), în timpul unui concert al trupei ADN, un duo hip-hop foarte cunoscut în Macedonia de Nord. La eveniment participau aproximativ 1.500 de persoane.

Martorii spun că flăcările au fost declanșate de artificii utilizate pe scenă, iar în câteva secunde, incendiul s-a extins rapid din cauza materialelor inflamabile din interiorul clubului.

Un videoclip surprins de un participant la concert, care arată momentul în care izbucnește focul, a fost distribuit masiv pe rețelele de socializare. Autoritățile locale au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale tragediei.

Această catastrofă amintește de incendiul din clubul Colectiv din București, din 2015, unde 65 de persoane și-au pierdut viața și alte câteva sute au fost rănite, în urma unui incendiu provocat de artificii în timpul unui concert.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

37,094FaniÎmi place
1,738CititoriConectați-vă
1,002CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,790AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI