AcasăȘtiri LocalePatru tineri răniți după ce un autoturism s-a răsturnat între Vadu Crișului...

Patru tineri răniți după ce un autoturism s-a răsturnat între Vadu Crișului și Șuncuiuș

Patru tineri, cu vârste cuprinse între 17 și 21 de ani, au fost răniți în urma unui accident rutier produs duminică seara, pe drumul județean DJ 108I, în afara localității Vadu Crișului. Autoturismul în care se aflau a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat pe un teren acoperit cu vegetație.

Apelul la 112 a fost înregistrat la ora 22:51, iar la fața locului au intervenit echipaje de poliție, pompieri și ambulanță.

Potrivit comisarului-șef Alina Fărcuța, purtător de cuvânt al IPJ Bihor, la volan se afla un tânăr de 18 ani, din comuna Șuncuiuș, care circula dinspre Vadu Crișului spre Șuncuiuș.

„Într-o curbă ușoară la stânga, în împrejurări care urmează să fie stabilite în urma cercetărilor, conducătorul auto nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul direcției, a părăsit carosabilul prin partea dreaptă a sensului de mers, iar autoturismul s-a rostogolit pe un teren cu vegetație”, a declarat Alina Fărcuța pentru AlesdOnline.

În urma impactului, șoferul și cei trei pasageri – doi tineri de 20 și 21 de ani și un adolescent de 17 ani – au suferit răni și au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii l-au testat pe conducătorul auto atât cu aparatul etilotest, cât și cu aparatul pentru depistarea consumului de substanțe psihoactive, ambele rezultate fiind negative.

Polițiștii Compartimentului Rutier Aleșd continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

40,884FaniÎmi place
1,723CititoriConectați-vă
1,042CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
2,020AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI