Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal a organizat, în parteneriat cu Primăria comunei Vadu Crișului, o prelegere cu ocazia aniversării a 120 de ani de la deschiderea Peșterii Vadu Crișului pentru public. Prelegerea a fost susținută de drd. Veress László, muzeograf în cadrul Serviciului de Științele Naturii și Muzee Memoriale. Evenimentul a avut loc vineri, 22 august 2025, de la ora 12:00, la cabana de lângă peșteră, intrarea fiind liberă.
În cabana reabilitată și inaugurată în 2023, cu ocazia Târgului de la Vama Sării, cei prezenți au fost întâmpinați de muzeologul Adrian Gagiu, care apoi i-a dat cuvântul drd. Veress László. Din prezentarea sa am aflat, printre altele, că Peștera Vadu Crișului (cunoscută și ca Peștera de la Cascadă sau Peștera Zichy) a fost descoperită de Karl Handl, angajat la calea ferată și pasionat de natură din zona Vadu Crișului. În drumețiile sale, el a observat la izvorul pârâului ce formează cascada, la debite mici, un gol în stâncă prin care treceau lilieci. Intuind că acolo se află o peșteră mare, Handl l-a informat pe Czárán Gyula, considerat părintele turismului din Munții Apuseni, care, pe 10 noiembrie 1903, a deschis peștera prin dinamitarea blocului de stâncă. Czárán și Handl, însoțiți de preotul reformat din zonă, Veress István, un alt pasionat de natură, au efectuat primele cercetări, după care a urmat amenajarea peșterii cu podețe și scări de lemn.
Pe 27 august 1905 a avut loc deschiderea oficială a monumentului natural pentru vizitare, iar pentru acest eveniment Czárán Gyula a realizat primul ghid turistic al peșterii. Încă de la descoperire, peștera a fost considerată cea mai frumoasă și cea mai intactă din Europa și a figurat printre cele mai importante obiective turistice și științifice din Bihor.
Peștera are o lungime explorată de 1.510 m, fiind amenajată pentru vizitare pe o distanță de 550–600 m. Este renumită, din punct de vedere biospeologic, datorită speciilor troglobionte, atât terestre, cât și acvatice, unele endemice. Totodată, este habitatul unei numeroase colonii de lilieci, cu specii protejate la nivel european. În galeria laterală, nu departe de intrare, au fost descoperite resturi scheletice ale ursului de cavernă (Ursus spelaeus), care a trăit până acum aproximativ 27.000 de ani.
În 1969, Muzeul Orădean a reamenajat peștera cu scări și podețe metalice și din beton și a electrificat o lungime de 500 m, fiind a doua peșteră din România iluminată electric, după Peștera Muierilor de la Baia de Fier (1957). Peștera, aflată în administrarea Muzeului Țării Crișurilor, a fost reelectrificată și reamenajată la standarde europene în 2004. În perioada 2021–2023, printr-un proiect transfrontalier, Consiliul Județean Bihor a reabilitat cabana de lângă peșteră.
Din partea primăriei locale, viceprimarul Hasas Ioan a mulțumit conducerii și colectivului Muzeului pentru organizarea evenimentului și a salutat prezența deputatului Szabó Ödön, care, ca angajat al muzeului și fost consilier județean, a sprijinit lucrările de reelectrificare a peșterii și de reabilitare a cabanei. Deputatul a precizat că realizarea cea mai importantă a fost achiziționarea cabanei de către Consiliul Județean Bihor, după retrocedarea acesteia către urmașii familiei Mateescu, asigurând astfel accesul publicului la peșteră.

Evenimentul a continuat cu depunerea unei coroane la intrarea în peșteră, la plăcile comemorative montate în amintirea descoperitorilor, și cu vizitarea peșterii. La ieșire, impresiile au fost consemnate în cartea vizitatorilor, iar în sat s-a depus o coroană la placa comemorativă a lui Czárán Gyula.
În urmă cu 120 de ani, la inaugurarea festivă, preotul reformat Veress István a rostit următoarele cuvinte:
“Peștera, în fața căreia stăm astăzi, este o nouă mărturie a forței misterioase, nevăzute și impenetrabile a naturii, care încet și sigur creează enigme greu de descifrat, pe care le așază în fața existenței limitate a omului. Fie ca acest loc să fie unul al păcii și al liniștii sufletești. Să vină aici toți cei care pot să viziteze acest minunat colț al naturii. Să vină oamenii de știință, care să cerceteze misterele, insectele și rocile acestei peșteri. Să vină turiștii, care să se bucure de frumusețea stalactitelor și stalagmitelor. Să vină toți cei care vor să păstreze prietenia cu natura. Omul să respecte natura cu dăruire deplină și să fie conștient că, în timp ce el e muritor, natura e nemuritoare.”
Doamne ajută!



































