7.4 C
Aleşd
sâmbătă, 8 noiembrie 2025
Blue Container Aleșd

Comuna bogată, comuna săracă

Analizând clasamentul celor 2.862 de comune din România, după bugetul de cheltuieli din anul 2024, cea mai bine cotată comună din Bihor este Sânmartin, aflată pe locul 4 în topul național. În primele 10 poziții domină comune din județele Timiș, Ilfov, Cluj și Iași.

Conform datelor Ministerului Dezvoltării, pe primul loc se află comuna Chiajna, care în anul 2024 a avut un buget de cheltuieli de 159,5 milioane de lei. Urmează Florești din județul Cluj (135 milioane lei), Miroslava din Iași (109 milioane lei) și Sânmartin din Bihor (108 milioane lei).

Nu este greu de observat că există comune cu venituri proprii mai mari decât unele orașe.

La polul opus, comunele cu cele mai mici bugete de cheltuieli sunt:

  • Bătrâna (Hunedoara) – 2,5 milioane de lei
  • Gogoșu (Dolj) – 3,16 milioane lei
  • Burjuc (Hunedoara) – 3,4 milioane lei
  • Varghis (Covasna) – 3,4 milioane lei
  • Toplița (Hunedoara) – 3 milioane lei

Pentru a avea o imagine clară asupra situației din județul Bihor:

În primele 100 de comune, pe lângă Sânmartin, mai regăsim:

  • locul 24: Sântandrei – 33.094.039 lei
  • locul 81: Tinca – 37.983.786 lei

În top 500 din județul Bihor intră și:

  • locul 113: Borș – 31.494.297 lei
  • locul 193: Oșorhei – 28.843.721 lei
  • locul 213: Nojorid – 28.082.099 lei
  • locul 248: Brusturi – 26.852.542 lei
  • locul 296: Tăuteu – 25.177.772 lei
  • locul 326: Drăgești – 24.193.524 lei
  • locul 388: Borod – 23.016.056 lei

La polul opus, printre comunele bihorene cu cele mai mici bugete se află:

  • locul 2.519: Cherechiu – 6.686.563 lei
  • locul 2.588: Spinuș – 6.290.050 lei
  • locul 2.719: Uileacu de Beiuș – 5.459.001 lei
  • locul 2.798: Căpâlna – 4.758.210 lei
  • locul 2.802: Boianu Mare – 4.731.314 lei

Din zona Crișului Repede, situația este următoarea:

  • locul 544: Bratca – 20.309.846 lei
  • locul 549: Lugașu de Jos – 20.234.768 lei
  • locul 1.249: Vadu Crișului – 13.729.268 lei
  • locul 1.284: Șinteu – 13.527.601 lei
  • locul 1.664: Șuncuiuș – 11.439.205 lei
  • locul 2.126: Aușeu – 8.752.276 lei
  • locul 2.136: Măgești – 8.704.122 lei

După unii, banii nu înseamnă totul. De exemplu, comuna Ciugud din județul Alba este considerată una dintre cele mai bine dezvoltate localități din țară, oferind servicii publice complete, deși are un buget de doar 5,1 milioane de lei. Dar oare chiar este suficient?

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

37,691FaniÎmi place
1,748CititoriConectați-vă
1,036CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,920AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI