0.3 C
Aleşd
joi, 2 februarie 2023
AcasăLocalVadu-CrisuluiBalul bobocilor la Vadu Crișului (foto)

Balul bobocilor la Vadu Crișului (foto)

Vineri seara, într-o atmosferă superbă, liceenii din Vadu Crisului s-au bucurat de un bal pe cinste, Balul Bobocilor, organizat in caminul cultural din localitate. 

- Publicitate -

Probabil una din cea mai așteptată petrecere a anului la Vadu Crisului este Balul Bobocilor. Tinerii au trecut încă o treaptă a vieții lor și au ajuns, astfel, boboci în Colegiul din Vadu Crisului. Pentru a-i întâmpina cum se cuvine, colegii lor mai mari din clasele a XI-a, coordonați de diriginti, le-au organizat o petrecere cu… întrecere, reluând astfel tradiţia anilor de dinainte de pandemie. 

Balul este locul unde noii elevi din clasele a IX-a au ocazia de a-și valorifica talentele, a se redescoperi și a întâlni persoane noi. Este cel mai bun punct de start  si oferă o experiență de neuitat celor care iau parte 

Evenimentul a avut loc vineri la Căminul Cultural din Vadu Crişului, începând cu ora 20:00. Timp de aproximativ două ore, spectatorii au avut parte de un veritabil show, având tematica “Red Carpet”. Spectacolul a avut momente distractive, dar şi de suspans, în care bobocii şi-au demonstrat talentele. Ei au participat la cinci probe: “Guess the movie”, “Teleshopping”, “Cultură generală”, “Balonul de aur”, “Just Dance”. La finalul concursului au fost desemnaţi Miss si Mister Popularitate, Miss şi Mister Originalitate, Miss şi Mister Creativitate, Miss şi Mister Eleganţă, dar şi cel mai aşteptat titlu al serii, Miss şi Mister Boboc (Puscau Miruna si Mudura Rares). 

Invitaţii speciali au fost: interpreta Bratu Kiki, trupa de dans Dolls of A şi trei eleve ale Colegiului Tehnic Nr.1 Vadu Crişului din trupa Onix Muzic. Distracţia a continuat la After Party, în compania lui DJ Jurju şi Danito Events. 

Pentru sprijinul acordat, organizatorii mulţumesc conducerii Colegiului Tehnic Nr.1 Vadu Crişului şi al Primăriei Comunei Vadu Crişului, precum si sponsorilor principali: Primăria  Vadu Crişului, Marin Preda SRL, Express Fast Food, Agro Gamin, Pensiunea Corimen, Brutăria Vadu Crişului, S.C. Palagro SRL, La Stradă, S.C. Dolary Pan SRL, S.C. Silpeti, ROVAD Exim SRL, S.C. EdiFice SRL. 

Faptul că elevii din clasele a XI-a au reuşit să organizeze acest eveniment în doar cateva zile denotă că elevii Colegiului Tehnic din Vadu Crisului nu excelează doar la învăţătură, ci şi la lucrul în echipă, dând dovadă de perseverenţă şi un dezvoltat spirit de iniţiativă. Dorim ca noile generaţii să se implice din ce în ce mai mult în vederea organizării de evenimente şi proiecte relevante pentru elevi, deoarece numai astfel se poate consolida structura unei anumite comunităţi.

- Publicitate -

Urmărește-ne și pe Google News

- Publicitate -
 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

32,109FaniÎmi place
1,784CititoriConectați-vă
41CititoriConectați-vă
1,390AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI