1.9 C
Aleşd
joi, 13 februarie 2025
Blue Container Aleșd

Accident la Vadu Crişului. Un Audi a intrat într-un TAF!

Două persoane au ajuns la spital, luni seară în jurul orei 18:00, în urma unui accident rutier produs în localitatea Vadu Crişului. În accident au fost implicate un autoturism Audi şi un utilaj de transportat lemne.

Potrivit celor de la fața locului, autoturismul Audi, în care se aflau 5 persoane, a lovit din spate TAF-ul, două persoane fiind rănite în urma impactului.

„La ora 18.15, pe DJ 108I, în localitatea Vadu Crişului, un bărbat de 51 de ani din Marea Britanie (şoferul Audi n.r.), în timp ce conducea un autoturism cu volan pe dreapta, pe direcţia Vadu Crişului – Şuncuiuş, nu a păstrat o distanţă suficientă faţă de un autotractor condus de un bărbat din Bratca, în vârstă de 48 de ani, care se deplasa în faţa sa şi pe care l-a acroşat”, a explicat Ioana Lascău, de la Biroul de Presă al Poliţiei Bihor.

La fața locului au intervenit trei ambulanțe SAJ Bihor și o autospecială cu modul de descarcerare din cadrul Stației de Pompieri din Aleșd. În urma accidentului rutier, o femeie de 67 de ani şi un tânăr de 16 ani, ambii din Vadu Crişului, pasageri în autorurism, „au suferit leziuni uşoare”. Cei doi au fost preluaţi de echipajele medicale şi transportați la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Judeţean din municipiul Oradea pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru documentarea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

36,918FaniÎmi place
1,739CititoriConectați-vă
1,000CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,770AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI