În urma unei riguroase selecții la nivel național, Vadu Crișului a devenit recent „Sat cultural al României”. Această distincție reprezintă o recunoaștere națională a realizărilor înfăptuite pe plan cultural-artistic.
Singura comună din Bihor purtătoare a acestei înalte distincții, Vadu Crișului a reușit să valorifice o parte din tezaurul folcloric moștenit de la străbuni, ridicându-l la nivel de artă. Datorită pasiunii sale pentru folclor, Dorel Cosma, primarul comunei, a fost „nașul de botez” al cunoscutului Ansamblu folcloric „Moșuț”, care a devenit emblemă pentru comună, fiind cunoscut și apreciat în județ și țară. Două mari distincții a consacrat Ansamblul „Moșuț”: Marele trofeu al Festivalului folcloric internațional de la Negrești, Vaslui, în anul 2014, și „Peștișorul de Argint” pentru locul II obținut la Festivalul Internațional „Peștișorul de Aur” de la Tulcea, în anul 2015.