Update!
Potrivit purtătorului de cuvânt al inspectoratului de poliție al județului Bihor un bărbat de 63 de ani, din Aleșd, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Oradea înspre Cluj Napoca, a pătruns pe contrasens, autoutilitara a acroşat cu partea stângă față, partea laterală a unei remorci tractată de un autoturism condus de un bărbat de 39 de ani, din localitatea Salcea, judeţul Suceava, care circula înspre Oradea, după care a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de un bărbat de 44 de ani, din municipiul Oradea.
În urma accidentului rutier, bărbatul de 44 de ani, conducătorul celui de-al treilea autoturism, a suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost internat la Secţia de Ortopedie a Spitalului Clinic Judeţean din Oradea.
Poliţiştii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor şi cauzelor producerii evenimentului rutier.
Un accident rutier s-a produs joi după-amiaza, în jurul orei 17.00, la ieșire din Aleșd spre Oradea.
Potrivit martorilor de la fața locului, in accident au fost implicate trei mașini.A fost nevoie de intervenția pompierilor pentru a descarcera persoana rănită.
Din cauza accidentului, circulatia rutiera se desfasoara alternativ.
Vom reveni cu amănunte.