5.3 C
Aleşd
joi, 25 aprilie 2024

Incendiu în Tileagd, provocat de o afumătoare

Miercuri, 15 decembrie, în jurul orei 09.30, echipajele Stației de Pompieri Aleșd au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Uileacu de Criș, comuna Tileagd.

- Publicitate -

În momentul sosirii echipajelor de stingere, flăcările se manifestau la o afumătoare improvizată în interiorul unei anexe, cu pericol de extindere la întreaga construcție.

Pompierii militari au lichidat rapid incendiul, împiedicând propagarea acestuia.

În urma producerii evenimentului, a ars afumătoarea și produsele din interiorul acesteia.

Cercetările efectuate la fața locului au indicat drept cauză probabilă a incendiului, utilizarea focului deschis în spații închise (afumătoare), fără respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor.

În scopul prevenirii unor astfel de evenimente, care,în unele cazuri, s-au soldat cu mari pagube materiale în urma propagării flăcărilor la locuințe, adăposturi de animale, anexe etc., pompierii militari bihoreni reamintesc cetățenilor obligativitatea respectării următoarelor norme de apărare împotriva incendiilor:

• Se interzice folosirea afumătorilor improvizate ori amplasarea acestora în magazii, șuri, remize, sub șoproane sau lângă materiale combustibile

• Afumătorile se confecționează din zidării de cărămidă și materiale incombustibile și se amplasează independent de celelalte construcții din gospodărie;

• Curățați afumătoarea, astfel încât să evitați scurgerea grăsimii de pe  preparatele din carne în locurile fierbinți  sau în contact cu sistemul de producere a fumului;

• Se interzice folosirea afumătorilor improvizate în podurile clădirilor, prin scoaterea unor cărămizi din coșsau neridicarea zidăriei coșurilor deasupra acoperișului ori lăsarea deschisă a ușițelor de curățare.

- Publicitate -
- Publicitate -
 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

35,408FaniÎmi place
1,738CititoriConectați-vă
926CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,580AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI