Trei bărbați din localitatea Tileagd, sunt cercetați pentru infracțiuni comise cu violență, după ce ar fi fost implicați într-o altercație soldată cu mai multe persoane rănite.
La data de 23 martie, în urma investigațiilor și a probatoriului administrat, polițiștii Secției nr. 7 de Poliție Rurală Tileagd au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a trei bărbați, în vârstă de 38, 51 și 53 de ani, toți din Tileagd. Aceștia sunt cercetați pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Din cercetări a reieșit că incidentul ar fi avut loc în 19 martie, în jurul orei 18.00, pe o stradă din localitate, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi. Cei trei bărbați, care ar fi avut asupra lor corpuri contondente, ar fi fost implicați într-un conflict cu alte persoane din Tileagd, care, la rândul lor, ar fi fost înarmate cu obiecte similare. În urma altercației, trei persoane au fost agresate, suferind leziuni ce au necesitat între 4 și 12 zile de îngrijiri medicale.
În data de 24 martie, cei trei au fost prezentați de polițiștii Secției nr. 7 de Poliție Rurală Tileagd la Parchetul de pe lângă Judecătoria Aleșd. Procurorul a formulat propunere de arestare preventivă, însă judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Aleșd a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Cercetările sunt continuate de polițiști, sub supravegherea unui procuror, pentru stabilirea întregii activități infracționale.
































