Arestat preventiv după ce a intrat cu maşina într-un grup de tineri – Tentativă de omor la Tileagd

2785

Un bihorean în vârstă de 24 de ani a fost arestat preventiv, sâmbătă, pentru tentativă de omor, după ce în noaptea de vineri spre sâmbătă a intrat cu maşina într-un grup de tineri, luându-l pe unul dintre ei pe capotă. Şoferul a fugit dar a fost prins rapid de poliţişti.

 

Tentativa de omor s-a petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, la Tilegad. Potrivit anchetatorilor, un grup de tineri care au petrecut toată ziua la un grătar, s-a îndreptat, în jurul orei 3.00, spre ieşirea din oraş, la un peco, de unde doreau să îşi cumpere ţigări. În drumul lor au trecut prin faţa casei bihoreanului în vârstă de 24 de ani, cu care unul dintre cei din grup avea o răfuială mai veche. Ajunşi acolo, pe fondul conflictului mai vechi, tinerii au început să strige şi să îi aducă insulte bărbatului de 24 de ani. Trezit din somn şi enervat, agresorul s-a urcat în maşină şi a pornit în urmărirea tinerilor. Când i-a ajuns din urmă, a ieşit cu maşina de pe carosabil şi a intrat direct într-un tânăr de aproximativ 20 de ani, care a fost luat pe capota maşinii. Ceilalţi au reuşit să se ferească din calea agresorului. Şoferul a fugit după incident, îndreptându-se cu maşina către Oradea. Autorităţile au fost însă alertate aşa că au pornit în căutarea agresorului. Poliţiştii l-au prins la scurt timp în trafic şi l-au reţinut. De asemenea, bărbatul a fost testat cu alcool-testul, rezultatul arătând că acesta nu băuse.

Sursa: Crisana

 

Urmărește-ne și pe Google News

 
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.